Home Analize Operațiunea de otrăvire a spionului Skripal în UK condusă de un general...

Operațiunea de otrăvire a spionului Skripal în UK condusă de un general GRU

0

Operaţiunea de otrăvire a fostului spion Serghei Skripal anul trecut, la Salisbury, în Marea Britanie, a fost condusă, de la Londra, de un ofiţer cu grad înalt în serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU), relevă o anchetă independentă, potrivit AFP și Agerpres.

Site-ul de investigaţii Bellingcat a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că a întreprins, împreună cu BBC, o anchetă care îi permite să afirme că operaţiunea a fost condusă de un general-maior al GRU, Denis Sergheiev.

Potrivit Bellingcat, acesta se găsea în Marea Britanie în momentul atentatului împotriva lui Skripal, după cum fusese prezent în Bulgaria în 2015, când un vânzător de arme local a fost otrăvit, cu aceleaşi simptome.

BBC şi Bellingcat au putut vedea deplasările şi comunicaţiile telefonice ale lui Sergheiev de la Londra, purtate cu un telefon cu cartelă neînregistrată care ‘nu lasă în mod normal urmele lăsate de numerele normale’.

Conform BBC, el a utilizat mesagerii ca WhatsApp şi Telegram pentru a comunica atât cu cei doi agenţi ruşi prezenţi la Salisbury – care fuseseră arestaţi de poliţie şi susţinuseră că erau simpli turişti -, cât şi cu comandamentul său din Moscova.

‘Participarea unui general-maior arată importanţa dată acestei operaţiuni’, a scris Bellingcat pe site-ul său.

Serviciul în limbă rusă al BBC a indicat, la rândul său, că Sergheiev şi soţia sa dăduseră ca adresă, în documente oficiale, pe cea a academiei militare a GRU.

Această anchetă ilustrează modul de coordonare a operaţiunilor GRU în străinătate, ‘cu un ofiţer superior care comunică cu Moscova şi comunică foarte puţin sau deloc cu executanţii, care au deja instrucţiunile’, scrie Bellingat, care afirmă că a obţinut ‘probe despre alte operaţiuni internaţionale purtate de aceeaşi echipă, ceea ce arată un model stabil al operaţiunilor GRU’.

Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au supravieţuit şi trăiesc acum ascunşi.

Ad

Exit mobile version