Operațiunea COPERTA

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, a prezentat Comisiei SRI metoda „Coperta”, prin care dosarele pot fi repartizate către anumite complete de judecată, la care „se doreşte” să ajungă, a precizat, marţi, preşedintele acestui for, Claudiu Manda.

„Domnul Puţura ne-a explicat cum este cu repartizarea «aleatorie», dacă coroborăm cu cazul dosarelor din justiţie, cum se face prin calculator şi ne-a explicat destul de clar cum poate ca grefierul să distribuie anumite dosare către un anumit complet de judecată. Ne-a explicat cum se poate merge, cel puţin pentru cazurile de arest preventiv, cunoscându-se care sunt completele pregătite şi în sensul acesta se poate ajunge exact în ziua de… pentru a ajunge la un anumit complet”, a spus Manda.

„Ne-a explicat şi cum este metoda «Coperta». Am pus o serie de întrebări, am reuşit până la urmă să înţelegem la ce se referea când spunea despre metoda «Coperta» şi cum se poate ca această distribuţie «aleatorie» a dosarelor către anumite complete de judecată să ajungă exact acolo unde se doreşte”, a adăugat Manda.

El a mai spus că Puţura a prezentat şi o listă de judecători ÎCCJ apropiaţi ai „sistemului”. „Ne-a prezentat o listă, în opinia sa, de persoane, de judecători de la Înalta Curte despre care domnia sa consideră că au relaţii apropiate cu sistemul, precizând probabil sau nefăcând o precizare foarte clară dacă este vorba despre zona de parchete sau zona de servicii. Este o listă pe care nu o s-o prezint. Nu putem să arătăm în spaţiul public doar o declaraţie a domnului Puţura, fără ca aceste lucruri să fie verificate”, a spus Manda.

Potrivit lui Manda, Puţura a făcut precizări şi despre cazul lui Adrian Severin. „Ne-a spus că ştie despre cazul domnului Adrian Severin căruia i s-ar fi adus la cunoştinţă o notă operativă cu mult înainte de a se deschide un dosar cu scopul ca acel dosar şi acele acuzaţii n-ar fi avut un efect juridic, ci doar un efect media, lucru care spune domnia sa că ştie de la domnul Severin că s-ar fi şi întâmplat şi că acest dosar s-ar fi clasat acum o perioadă destul de scurtă de timp”, a spus Manda.

Totodată, Manda a adăugat şi faptul că Puţura a adus în discuţie cazul lui Nicuşor Constantinescu, despre care consideră că ar fi similar cu al său.

„A spus că a luat cunoştinţă şi de o speţă asemănătoare, a domnului Nicuşor Constantinescu, în care spune că există o intervenţie în cadrul audierii domniei sale la instanţă în care ar fi venit un ofiţer SRI şi ar fi vorbit cu judecătorul în ziua judecăţii. Rămâne să probăm dacă mărturia domnului Constantinescu este adevărată”, a mai spus Manda.

Puţura a fost audiat marţi de Comisia SRI timp de cinci ore. El a mai fost audiat, timp de trei ore, acum o săptămână, atunci afirmând că o mare parte a miniştrilor din perioada 2012-2016 au avut convorbirile interceptate de mandate de siguranţă naţională.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare