ONG-urile pro-imigrație primesc de la statul francez subvenții totalizând „peste 1 miliard de euro”

Președintele francez Emmanuel Macron a vizitat săptămâna trecută Londra „în spiritul unei «antante amicale» reînnoite”, apreciază editorialul de vineri din The Guardian. Rezultatul cel mai discutat al acestui demers e un acord privind imigrația ilegală peste Canalul Mânecii, care stipulează că pentru fiecare imigrant ilegal expulzat înapoi în Franța Regatul Unit va accepta un alt imigrant sosit legal. Editorialul consideră însă schema prea limitată pentru a fi relevantă, pe lângă faptul că e de așteptat ca orice expulzare să fie contestată în justiție.

În plus, atrage atenția și portalul european Politico, acordul va trebui să fie aprobat de Comisia Europeană, întrucât UE e responsabilă cu politica de migrație, iar nu guvernele statelor membre. Diplomați francezi consultați de Politico consideră însă aprobarea doar o formalitate. Săptămânalul britanic The Spectator crede însă că astfel de aranjamente sunt inutile, dat fiind că imigrația s-a transformat într-o „afacere”, existând un „întreg ecosistem de ONG-uri și firme de avocatură care au profitat frumos de pe urma crizei migrației”. Numai în Franța ONG-urile pro-imigrație primesc de la stat subvenții totalizând „peste 1 miliard de euro”. Ilustrativ e că ministerul de externe al Germaniei a decis recent să nu mai finanțeze ONG-urile care operează vase pentru preluarea imigranților în Mediterana, motivând că „nu e treaba ministerului” să se ocupe cu astfel de activități.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Articole relationate

    Categorii populare