OMV preia o parte din unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din Rusia

Grupul austriac OMV a finalizat o tranzacție privind preluarea unei participații de 24,99% la zăcământul Yuzhno Russkoye, unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din Rusia, de la grupul german Uniper, o tranzacție care îi va majora producția de hidrocarburi din Rusia cu aproape un sfert, a anunțat vineri proprietarul OMV Petrom.

OMV/r Gazprom,SUJET,LOGO

Amplasat în regiunea Yamal-Nenets, vestul Siberiei, zăcământul Yuzhno Russkoye este unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din Rusia. Producția actuală se ridică la 25 de miliarde metri cubi pe an, iar zăcământul reprezintă principala sursă de alimentare a gazoductului Nord Stream, care aprovizionează direct Germania cu gaze rusești. Printre co-proprietarii zăcământului se află Gazprom (40%) și Wintershall, divizie a BASF, cu o participație de 35%.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,64%, Fondul Proprietatea — 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare