OMV Petrom trebuie să plătească daune de un sfert milion de euro pentru moartea unui copil din Prahova

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au decis, luni, să condamne OMV Petrom la plata unei amenzi penale de un milion de lei şi la achitarea a 250.000 de euro, daune morale, rudelor unui copil din Prahova care a murit în urma inhalării unor gaze de la o sondă. Decizia nu este definitivă, transmite Mediafax.

Potrivit portalului instanţelor, Judecătoria Ploieşti „condamnă pe inculpata S.C. OMV. Petrom S.A., (…) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000.000 lei (250 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 4000 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”.

Prin aceeaşi sentinţă s-a hotărât şi acordarea de daune morale în valoare de 250.000 de euro.

„Admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile şi obligă inculpata S.C. OMV. Petrom S.A la plata de despăgubiri civile către părţile civile astfel: către partea civilă F. C. (având calitate de tată al defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, sumă ce se va plăti în lei la cursul BNR din data plăţii, către partea civilă F. E., (având calitate de mamă a defunctului), la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale”, se arată în soluţia dată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare