Home Actualitate Omul lui Viktor Orbán la Vlăhița: Maghiar este cel care simte ungureşte...

Omul lui Viktor Orbán la Vlăhița: Maghiar este cel care simte ungureşte în inimă, cel care îşi asumă destinul naţiunii maghiare, aşa cum a fost acesta trasat de-a lungul secolelor

0

„Maghiar este cel care simte ungureşte în inimă, cel care îşi asumă destinul naţiunii maghiare, aşa cum a fost acesta trasat de-a lungul secolelor” – a declarat, vineri, la Vlăhiţa, Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, la comemorarea martirilor generali executaţi la Arad.

Potrivit secretarului de stat, deşi martirii, prin locul lor de naştere, originea lor sau limba maternă, nu ar fi fost consideraţi toţi maghiari, ei şi-au asumat pe deplin, până la capăt, această comunitate prin destin. 

Árpád János Potápi a subliniat că, de-a lungul istoriei, conştiinţa naţională maghiară a fost asociată cu multe liste de nume, de la cei şapte conducători ai maghiarilor (şefii celor şapte triburi ale ungurilor în momentul sosirii lor în Bazinul Carpatic) până la Echipa de Aur (de fotbal). O astfel de listă este cea a celor 13 generali martiri de la Arad, executaţi în data de 6 octombrie 1849, şi a lui Batthyány Lajos, primul prim-ministru al Ungariei, executat la Pesta. „Aceştia, însă, au adăugat ceva diferit istoriei naţionale faţă de învingători sau echipele campioane”, a spus politicianul. 

Martirii revoluţiei de la 1848 au oferit naţiunii, în primul rând, speranţă prin demnitatea pe care au arătat-o după înfrângere, a adăugat politicianul de la Budapesta. 

„Ne-au învăţat să trăim cu demnitate şi după înfrângere, oferind speranţă acestei naţiuni, iar, în ciuda tuturor relelor şi tuturor înfrângerilor, suntem aici, suntem maghiari şi suntem cea mai mare naţiune din Bazinul Carpatic şi astăzi (…) După 6 octombrie sau după 4 noiembrie 1956, şi după orice zi de doliu, noi, maghiarii, trebuie să privim cu credinţă şi încredere spre viitor, deoarece, după bătăliile pierdute, după războaiele pierdute, întotdeauna trebuie să câştigăm pacea” – a afirmat Árpád János Potápi. 

Acesta a mulţumit Asociaţiei Husarilor de Păstrare a Tradiţiilor din Vlăhiţa, căpitanului József Mihály, preşedintelui Péter Sándor şi primarului din Vlăhiţa, Csaba Lőrinc, pentru că, prin păstrarea şi transmiterea tradiţiilor husarilor, întăresc conştiinţa naţională maghiară în rândul tinerilor. 

Comemorarea de vineri, la monumentul eroilor din Vlăhiţa, a marcat deschiderea unei serii de evenimente de trei zile, organizate pentru a 19-a oară de Asociaţia Husarilor din Vlăhiţa, sub denumirea de „Campania militară de Toamnă”. La aceste evenimente, participanţii – asociaţii de păstrare a tradiţiilor din Ţinutul Secuiesc şi din mai multe localităţi din Ungaria – reconstituie recrutările din satele secuieşti iniţiate în anul 1848 de Bem József, general polonez, comandantul armatei revoluţionare maghiare în timpul Revoluţiei de la 1848.

Ad

Exit mobile version