spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăActualitateOmul lui Gitenstein a ajuns mâna dreaptă a lui Năsui și are...

Omul lui Gitenstein a ajuns mâna dreaptă a lui Năsui și are pe mână ce a mai rămas din Perla Coroanelor economiei României

-

Simona Fătu a fost numită secretar de stat la jumătatea lunii februarie, aceasta având 20 de ani experienţă în conducerea şi administrarea afacerilor unor companii locale şi internationale din industria financiară, energetică şi de minerit. De altfel, din noiembrie 2020, Fondul Proprietatea i-a propus şi numit pe Simona Fătu şi Cătălin Niculiţă ca membri în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării (SALROM), scrie adevarul.ro.

- Reclama -

Ministrul Finanţelor a anunţat că Fătu se va ocupa de reforma companiilor de stat de la Economie, 42 la număr, din care 14 sunt în insolvenţă şi 22 ar avea probleme mari, adică pierderi şi datorii masive.  

- Advertisement -

Controversele legate de Fătu, considerată mâna dreaptă a ministrului Claudiu Năsui, potrivit Gândul.ro, sunt legate mai ales de atitudinea acesteia faţă de SALROM. Sursa citată subliniază faptul că noul secretar de stat ar fi blocat „accesul companiei la prelungirea licenţei de grafit”, despre care a considerat că e „o cheltuială inutilă”, ceea ce înseamnă că licenţa va ajunge la o firmă privată, cu toate că e „produs de maximă importanţă pentru România”. 

Potrivit Puterea.ro, un raport recent de control al Ministerului Economiei evidenţiază faptul că Simona Carmen Fătu a încasat ca administrator din partea Fondului Proprietatea bani din comitetele din cadrul SALROM fără ca aceasta să participe la şedinţele acestor comitete. Potrivit sursei citate, secretarul de stat este în boardul administrativ de la SALROM de aproape zece ani şi mereu s-ar fi opus ca această societate să facă investiţii, o situaţie similară fiind şi la Complexul Energetic Oltenia, unde ar fi membru în Consiliul de Supraveghere. „De asemenea, în anii trecuţi, tot ea, în calitate de membru în bordul administrativ de la Electrica Distribuţie Transilvania Sud, a blocat orice investiţie în aceea societate pentru ca să încaseze dividende cât mai mari, atât ea, cât şi Fondul Proprietatea”, mai susţin ce de la Puterea.ro.

- Advertisement -

Mark Gitenstein (73 de ani), fostul ambasador al SUA la București în perioada 2009 – 2012, face parte din echipa de tranziție anunțată de președintele-ales, Joe Biden, potrivit site-ului oficial. Informația, publicată în premieră de Profit.ro, confirmă relația de prietenie de aproape 40 de ani între Gitenstein și Biden, care au lucrat îndeaproape în Senatul SUA, dar și atunci când Biden era vicepreședintele SUA.În acest moment, Mark Gitenstein este consilier senior pentru comerț internațional la compania de avocatură Mayer Brown, dar și membru în board-ul Fondului Proprietatea, care deține acțiuni la majoritatea marilor companii de stat din România.

Gittenstein a fost denunțat de Ingrid Mocanu, fost oficial în Ministerul român al Justiției, în scandalul Fondului Proprietatea.

Deşi capitalul social figurează ca subscris şi vărsat, conform calculelor noastre interne a valorii capitalului social, calcule comunicate dumneavoastră în cadrul întâlnirilor avute începând din vara anului 2006, apare o diferenţă între valoarea capitalului social şi valoarea activelor înregistrate de aproximativ 5 mld. RON”. Aşa cum reiese din declaraţiile oficiale ale ambasadorului Hans Klemm, confirmate şi de stenogramele WikiLeaks”Fondul se tranzacţionează cu 70 de bani pe acţiune [n.n. la 26.01.2016], sumă de şapte ori mai mare decât înainte de listare” şi ”înainte de listare, acţiunile Fondului erau subevaluate …Drept urmare, beneficiarii retrocedărilor primeau doar circa 10 bani pentru fiecare leu din valoarea acţiunilor la Fond”. (Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm, la aniversarea a cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti, 26.01.2016), afirma Ingrid Mocanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img