Omul blondei lui Măgureanu, Chiliman, Moisescu, PDSR şi Credit Bank

Sunt membru PNL de cativa ani buni, recomandarea de intrare in PNL fiind semnata de Andrei Chiliman si Vlad Moisescu, afirmă într-o postare pe facebook Florin Ghiulbenghian, cel cunoscut ca masonul de la OTV şi care a semnat denunţuri la DNA împreună cu Alina Măgureanu-Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu.

Joi seară, la Antena 3, Ghiulbenghian afirmase că ar fi fost membru PDL şi că participa la sedinţele conducerii partidului.

Ghiulbenghian afirmă pe facebook că răspunde alegaţiilor publice despre persoana sa.

”Am avut cred că vreo 5-6 dosare. În 95, am fost acuzat că am contribuit la falimentarea Credit Bank. Am fost reținut două zile, fără nicio formă legală, de procurorul Vasiliu. În această anchetă, a fost arestat și tata. După 8 ani de procese, a fost achitat tatăl meu”, a declarat joi seară la Antena 3 Ghiulbenghian.

În plus, ”nu fac denunțurile ca să scap de dosare. Am refuzat expres partea cu aplicarea prevederilor legale, privind înjumătățirea pedepsei”, a precizat Florin Ghiulbenghian.

Acesta a uitat să facă precizări despre afacerile familiei sale imediat după 1990, în special prin mama sa, membră a PDSR, numele de atunci al PSD.

El şi tatăl său au fost implicaţi în devalizarea Credit Bank. Ghiulbenghian a luat un credit de 535.000 dolari de la Credit Bank, pe care l-a virat in contul societatii franceze ‘GELYME’. In calitate de administrator al SC ‘GK CONSIMPEX’ SRL, el a inregistrat date false in evidentele contabile ale firmei, care au avut ca rezultat deturnarea cheltuielilor si diminuarea impozitului datorat bugetului de stat, in valoare de 47.851.000 lei.

Fratele lui Florin, Edmond, a fost condamnat în 2012 la 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare