Omul americanilor și UE în Venezuela executat de oamenii săi

Opoziţia venezueleană a pus capăt vineri „guvernului interimar” şi preşedinţiei lui Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte în ianuarie 2019, atunci când opoziţia şi o parte a comunităţii internaţionale nu au recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro în 2018, notează AFP conform Agerpres.

Această preşedinţie „interimară”, care a fost recunoscută, printre altele, de Statele Unite şi de Franţa, nu şi-a atins obiectivul de a-l înlătura pe Maduro de la putere. Sprijinul internaţional a scăzut între timp.

Deputaţii fostului parlament, ales în 2015 şi controlat de opoziţie, au votat cu 72 de voturi pentru (29 împotrivă, 8 abţineri) dispariţia guvernului şi preşedinţiei „interimare” care nu au avut o putere reală, dar au controlat toate activele venezuelene din străinătate.

Acest fost parlament îşi apără continuitatea, considerând frauduloase alegerile legislative câştigate de putere în 2020.

Trei dintre cele patru principale partide de opoziţie (Primero Justicia, Accion Democratica şi Un Nuevo Tiempo) au fost în favoarea dispariţiei „guvernului interimar” care „a încetat să mai fie util (…) şi nu prezintă niciun interes pentru cetăţeni”, au afirmat acestea într-un comunicat.

Criza petrolieră provocată de războiul din Ucraina a condus chiar la o încălzire a relaţiilor dintre Washington şi Maduro.

Pe de altă parte, ţările sud-americane, cum ar fi Columbia vecină sau Brazilia care au fost guvernate de dreapta dură foarte ostilă lui Maduro au basculat la stânga în ultimele luni, făcându-l pe Juan Guaido să piardă aliaţi importanţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare