Home Sănătate OMS, sprijijn tehnic pentru Ministerul Sănătății

OMS, sprijijn tehnic pentru Ministerul Sănătății

0

Organizaţia Mondială a Sănătăţii va acorda asistenţă tehnică Ministerului Sănătăţii pentru elaborarea unui nou cadru legal din domeniul sanitar, acest lucru fiind stabilit marţi în cadrul unei întâlniri a ministrului Sorina Pintea cu reprezentanţi ai organizaţiei internaţionale.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, ministrul Sorina Pintea a discutat marţi dimineaţă cu dr. Nedret Emiroglu, directorul pentru urgenţe în sănătate publică şi boli transmisibile, şi Maria Magdalena Meulenbergs, directorul parteneriatelor strategice din cadrul Biroului Regional al OMS pentru Europa.

„Am discutat cu reprezentanţii OMS şi despre situaţia vaccinării împotriva rujeolei. Campania „door to door”, de informare şi educare a părinţilor cu privire la imunizare, precum şi de creştere a gradului de acoperire vaccinală în rândul comunităţilor vulnerabile, iniţiată de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu partenerii externi în judeţul Bacău, a fost un succes, dar nu ne vom opri aici. Mai multe judeţe din Moldova au replicat deja campania după modelul celei realizate în judeţul Bacău şi intenţionăm să mergem şi în alte zone din ţară, cum ar fi Mehedinţi şi Caraş Severin, pentru a desfăşura campania. Scopul este acela de a identifica modalitatea de replicare la nivel naţional a acestui tip de campanii, în care cântăreşte foarte mult şi sprijinul autorităţilor locale”, a spus Sorina Pintea citată în comunicat.

Conform sursei citate, în prezent o echipă de specialişti lucrează la elaborarea noului „Cod de legi ale Sănătăţii” în cadrul unui proiect pentru care ministerul a accesat finanţare externă.

Ad

Exit mobile version