O mulţime de procese şi demersuri juridice au urmat incidentul care a avut loc acum şase ani la Tîrgu Mureş, când un activist olandez al drepturilor minorităţilor a solicitat la Poliţia Locală să poată utiliza limba maghiară, dar acest drept nu i-a fost asigurat, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Activistul pentru drepturile minorităţilor a relatat printr-un
comunicat de presă remis, vineri, Agenţiei Ungare de Presă MTI,
despre acţiunile juridice pe care le-a demarat cu scopul de a-şi
susţine cauza şi de a asigura aplicarea legilor care prevăd
drepturi minorităţilor naţionale.

Gábor Landman, cetăţean olandez, a fost încătuşat şi vătămat,
potrivit propriilor declaraţii, în clădirea Poliţiei Locale Târgu
Mureş, în 2013, de Crăciun, din cauză că a solicitat serviciul
pentru clienţi în limba maghiară, conform legii. Landman s-a
adresat în primul rând Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării (CNCD) şi a depus şi o plângere penală la parchet
împotriva poliţiştilor locali.

După ce CNCD a hotărât că nu este vorba de discriminare, iar
procurorul nu a început urmărirea penală, Landman a cerut Comisiei
Europene să demareze procedura de infringement împotriva României,
pentru discriminarea cetăţenilor care nu au cetăţenie română.
Acesta a atacat în instanţă hotărârea nefavorabilă a CNCD, precum
şi ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale şi a deschis proces
împotriva distrugerii procesului verbal cu privire la incident,
care a fost, după propria declaraţie, falsificat de către
poliţiştii locali. Acesta a mai depus o plângere penală şi
împotriva faptului că Judecătoria Tîrgu Mureş a avut nevoie de un
an şi jumătate să motiveze sentinţa luată în acest ultim caz. Cele
mai multe procese sunt şi acum în desfăşurare.

Gábor Landman a încercat în calitate de traducător autorizat de
olandeză-maghiară să fie interpretul unui ziarist olandez la
poliţia locală, subordonată Primăriei Târgu Mureş. La intrarea în
clădire a cerut să i se asigure servicii în limba maghiară. Când
solicitarea a rămas neonorată, după un sfert de oră a început să
solicite mai hotărât respectarea drepturilor sale lingvistice în
engleză, germană, franceză şi olandeză, iar ca răspuns trupa de
intervenţie a poliţiei locale l-a încătuşat şi l-a izolat într-o
cameră, în care a fost stinsă lumina şi un poliţist l-a lovit în
spate. Doar apoi a fost legitimat, după care poliţiştii au fost
confruntaţi cu faptul că au de-a face cu un cetăţean olandez,
născut în Olanda, care nu înţelege nimic din ceea ce i se comunică
în română.

Poliţia locală a invocat că în localităţile locuite şi de
maghiari, în instituţiile publice trebuie respectate drepturile
privind folosirea limbii materne doar cetăţenilor români de etnie
maghiară şi aceste drepturi nu li se cuvin şi cetăţenilor altor
ţări. Poliţia a încercat să demonstreze, cu ajutorul procesului
verbal de contravenţie şi cu mai multe declaraţii ale unor
poliţişti locali, că Landman a avut un comportament agresiv, a
refuzat părăsirea clădirii şi a păstruns în camera ofiţerului de
serviciu.

Gábor Landman a subliniat pentru MTI: poziţia sa este că toţi
cetăţenii Uniunii Europene, deci şi cei ungari, au dreptul să se
adreseze în maghiară instituţiilor publice din România în acele
localităţi, în care ponderea populaţiei maghiare depăşeşte
procentul prevăzut de lege. Acesta a adăugat: această poziţie a
fost întărită de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din
Luxemburg în repetate rânduri şi el va continua procesele până când
aceste drepturi vor fi recunoscute şi în România.

În trecut, procesele demarate de către activistul olandez au
condus la amplasarea indicatorului de localitate la intrare în
Cluj-Napoca, în mai multe limbi.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?