Curtea de Apel din Haga a confirmat verdictul conform căruia Olanda este parțial vinovată pentru moartea a 300 de musulmani uciși de forțele sârbo-bosniace în timpul genocidului de la Srebrenica din 1995, relatează Reuters și DPA.
Hotărârea tribunalului confirmă o decizie din 2014 potrivit căreia trupele de menținere a păcii olandeze ar fi putut ști că bărbații care căutau refugiu la baza olandeză din satul Potocari vor fi uciși de trupele sârbo-bosniace dacă sunt forțați să plece — ceea ce s-a și întâmplat.
Musulmanii care căutau adăpost s-au numărat printre cele circa 8.000 de persoane ucise în masacrul pe care Curtea Internațională de Justiție (CIJ) l-a calificat în 2007 drept genocid.
Hotărârea este considerată excepțională în condițiile în care Națiunile Unite se bucură de imunitate în fața urmăririi penale. Cu toate acestea, cazul referitor la Olanda este aproape unic în ceea ce privește tragerea la răspundere pentru acțiunile sale a unui stat participant la o misiune ONU de menținere a păcii.