Ofițerul SRI din Arad prins cu droguri a scăpat, interlopul cu care lucra condamnat la închisoare

Maiorul SRI Arad Ciprian Sabin Mareş, acuzat de trafic de droguri, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Arad, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, în timp ce interlopul Eduard Pălincaş, judecat în acelaşi dosar, va executa doi ani de detenţie. În cazul ambilor inculpaţi, instanţa a dispus confiscarea mai multor cantităţi de droguri pentru a fi distruse, dar şi a unor sume de bani, transmite News.ro.

Conform deciziei Tribunalului Arad, maiorul SRI Ciprian Sabin Mareş este condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc, fără drept, în formă continuată.

Instanţa a decis suspendarea executării pedepsei, dispunând un termen de supraveghere de trei ani.

 Judecătorii au mai decis interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.

De asemenea, Mareş a fost achitat pentru acuzaţia de “efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”.

 

În cazul celui de-al doilea inculpat judecat, interlopul Eduard Pălincaş, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de “trafic ilicit de droguri de risc, fără drept, în formă continuată”, în infracţiunea de “trafic ilicit de droguri de risc”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare