Puterile occidentale trebuie să ţină cont de preocupările de securitate legitime ale Rusiei din punctul de vedere al crizei ucrainene, afirmă un diplomat chinez de rang înalt, citat de agenţia China Nouă, transmite Mediafax.
„Caracterul şi cauza principală ale actualei crize din Ucraina ţin de competiţia pentru putere între Statele Unite şi Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Rusia”, a declarat Qu Xing, ambasadorul Chinei în Belgia.
„Ingerinţele externe au accelerat criza din Ucraina. Occidentul trebuie să ţină cont de preocupările de securitate legitime ale Rusiei”, a adăugat diplomatul chinez, potrivit agenţiei China Nouă.
„Puterile occidentale trebuie să renunţe la mentalitatea de tip miză zero şi să ţină cont de preocupările Rusiei în materie de securitate” , a insistat Qu Xing.Rusia şi China au în mod frecvent abordări de susţinere mutuală în crizele internaţionale.