Home coronavirus Obligativitatea măștii nu există LEGAL

Obligativitatea măștii nu există LEGAL

0

de Adrian Câciu, economist, preluare facebook

Obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se poate institui doar prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne!
Publicat în Monitorul Oficial!
La acest moment acest ordin nu există!

Hai să intrăm în legalitate!
Hai să nu mai facem tam-tam pe masuri dacă ele nu sunt conforme cu prevederile legale în vigoare.
Cel puţin de astăzi înainte, că observ că se iau în continuare măsuri deşi a intrat în vigoare un alt cadru normativ.

De astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La articolul 13 legea prevede următoarele:

„Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:
a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;
b) obligativitatea organizării activității instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.”

ORDIN COMUN, da? Nu Hotărâre CNSSU, nu vorbe!

La articolul 4, legea prevede următoarele:

„(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.”

Fluxul legal al actiunilor normative este următorul:
Guvern – HG – publicare in M.Of – intrare in vigoare stare de alertă.
OM comun MS+MAI – publicare în M.Of – intrare în vigoare obligativitate.

Ordinul de Ministru comun MS+MAI nu poate intra in vigoare înaintea intrării in vigoare a stării de alertă!

Toate amenzile date înainte de publicarea ordinului comun sunt nule de drept!
Ca să nu mai isterizăm populaţia degeaba ar trebui să acţionăm ca nişte profesionişti.
Vă rog nu mai trataţi cetăţenii ca pe nişte infractori!

Înainte de a acuza populaţia cu afirmaţii gen „”Dacă va fi un eșec, acesta va fi eșecul comunității” recomand ca mai întâi cei care au responsabilitatea normativă să îşi facă treaba că urmele rămân şi deja au învinovăţit prea mult populaţia deşi responsabilitatea le aparţine în totalitate celor care sunt plăţiti din bani publici.

Nu ar fi totuşi târziu ca după mai mult de 60 de zile de la declararea stării de urgenţă în România şi odată cu intrarea în vigoare a stării de alertă să se declare, prin ordin MS si epidemie la nivel naţional.
Ca să nu se mai acţioneze cutumatic!

Oare putem să facem şi noi lucrurile odată ca lumea?

Mulţumesc!

Ad

Exit mobile version