Home Externe Obama: Iubesc America, chiar și pe idioții ei

Obama: Iubesc America, chiar și pe idioții ei

0

Președintele american Barack Obama și-a reafirmat dragostea pentru SUA și poporul american, în discursul său săptămânal radio către națiune. „Iubesc America, chiar și pe idioții ei”, a spus el la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit publicației New Yorker, transmite Agerpres.
Insistând pe acest subiect, liderul de la Casa Albă a spus: ‘America este alcătuită din tot felul de oameni: tineri și bătrâni, slabi și puternici, inteligenți și proști. Și atunci când cei cu adevărat tembeli ies în față și se comportă ca niște clovni, eu tot îi iubesc, că și ei fac parte din America. De fapt, o foarte mare parte’.
Într-un apel la unitate, Barack Obama i-a chemat pe americani ‘să acționeze toți împreună pentru binele Statelor Unite ale Americii. Iar dacă aceasta înseamnă să lăsăm deoparte diferendele — inclusiv diferențele uneori foarte mari în ceea ce privește nivelul de inteligență — atunci așa să fie’.
Declarația președintelui american intervine după ce fostul primar republican al New York-ului, Rudolph Giuliani, a afirmat recent că liderul de la Casa Albă nu iubește SUA, după cum au relatat numeroase media americane, suscitând consternare nu doar în tabăra democraților.
‘Știu că este oribil să spun așa ceva, dar cred că președintele nu iubește America’, a spus Giuliani miercurea trecută în timpul unei recepții private la New York, care i-a reproșat liderului american că a criticat recent Cruciadele creștine, fără ‘să spună că o parte a islamului este bolnavă’. El a trecut cu vederea faptul că Barack Obama condamnase anterior gruparea jihadistă Statul Islamic ca ‘un cult brutal, al crimelor violente’, care comite ‘acte reprobabile de barbarie’ în numele religiei.
Ulterior, Giuliani și-a mai nuanțat opiniile. ‘Nu îi pun la îndoială patriotismul, sunt sigur că este patriot. Dar în retorica sa, îl aud foarte rar spunând ce auzeam de obicei de la Ronald Reagan sau Bill Clinton despre dragostea lor pentru America. Îl aud criticând America mai mult decât alți președinți americani’, explicase fostul primar la postul Fox News.

Ad

Exit mobile version