S-a dezgropat, din nou, securea războiului în filiala USR Timiș, unde a fost adus în discuție contractul atribuit unui mebru USR, pentru a realiza un studiu despre cum să amplaseze cele 8 stații de autobuz, pentru care SMTT a plătit nu mai puțin de 8000 de euro pe bucată. Adică vreo 65 de mii de euro în total, un record față de alte administrații din țară, unde s-au cumpărat stații mai mari și mai dotate, cu bani mult mai puțini. Iar contractul privind studiul de amplasare este unul de-a dreptul cosmic, ca și sumă, așa cum le reporeșează colegilor din USR Timiș chiar unul dintre veterenii vocali ai organizației, scrie Ziua de Vest.
CE MAI SUSȚINE ZIUA DE VEST:
Noile stații, o glumă inginerească scumpă
Istoria începe pe 20 decembrie 2023, când administrația Fritz a cumpărat, prin Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, niște refugii mici și improprii pentru stațiile de autobuz.
Au fost dezbateri îndelungi în spațiul public pe marginea modelului de stație de autobuz cumpărat anul trecut de administrația Fritz pentru Timișoara: simplă, îngustă și cu acoperis de sticlă prin care îi bate soarele în cap vara pe cei ce așteaptă. În decembrie 2023, SMTT a cumpărat direct de la o firmă din Bucuresti alte 8 astfel de adăposturi pentru călători în stațiile de autobuz, cu peste 65.000 de euro.
Este vorba de niște construcții modeste, semi-improvizate, cu structură metalică cu 3 pereți de sticla securizată, acoperiș de sticlă laminată și o băncuță simplă din lemn, după cum se arată în documentația din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Dedicație pentru Silviu, de la USR Ciacova
În februarie 2024, SMTT a cumpărat și documentație pentru cele 8 stații, mai precis niște studii ca să știe cum anume să le… instaleze, una pe Calea Sever Bocu, două pe str. Traian Grozavescu și celelalte pe B-dul Sudului, B-dul Antenei, Gheorghe Lazăr, strada Hector și în Piața Mărăști.
Ceea ce pare un banc, este o achiziție cât se poate de reală și cu dedicație. Achiziția directă (cum altfel?) a fost făcută de la firma unui userist, societate abonată la contracte pe bani publici, căreia îi plătește aproape 13.000 de euro pentru sfaturi magice.