Home Actualitate Oamenii cheie ai lui Biden și Xi Jinping, discuții de taină în...

Oamenii cheie ai lui Biden și Xi Jinping, discuții de taină în Luxembourg

0

Doi consilieri de rang înalt ai preşedinţilor Joe Biden şi Xi Jinping au avut luni o discuţie „productivă” şi „deschisă”, a indicat Casa Albă, pentru care acest tip de contact este destinat în principal „gestionării” rivalităţii dintre cele două puteri, notează AFP conform Agerpres.

Întâlnirea de la Luxemburg dintre Jake Sullivan, principalul consilier diplomatic al preşedintelui american, şi omologul său Yang Jiechi, care deţine aceeaşi funcţie pe lângă preşedintele chinez, a durat patru ore şi jumătate, potrivit o responsabilă cu rang înalt din executivul american.

Într-un comunicat, Casa Albă a evocat un schimb de opinii „deschis” şi „productiv”, în cursul căruia Jake Sullivan „a subliniat importanţa menţinerii unor linii deschise de comunicare”.

Consilierul lui Joe Biden „a repetat poziţia noastră de lungă durată legată de o singură Chină, precum şi poziţiile şi îngrijorarea noastră cu privire la acţiunile coercitive şi agresive ale Beijingului în strâmtoarea Taiwan”, a spus ea.

Prin urmare, el a reafirmat aşa-numita politică de „ambiguitate strategică” prin care Statele Unite recunosc diplomatic China comunistă, dar în acelaşi timp sprijină militar Taiwanul.

Preşedintele american a părut recent că pune în cauză acest echilibru diplomatic delicat, afirmând că Statele Unite vor apăra militar insula autonomă dacă Beijingul o invadează.

Pe de altă parte, consilierul său i-a spus omologului său, conform sursei de la Casa Albă, că China şi Statele Unite „ar trebui să poată coopera” în ceea ce priveşte Coreea de Nord care şi-a înmulţit tirurile de rachete balistice, inclusiv intercontinentale, şi care, potrivit Washingtonului, se pregăteşte să efectueze un test nuclear.

Ad

Exit mobile version