Home Basarabia O-Zone se reunesc după 12 ani într-un concert la București

O-Zone se reunesc după 12 ani într-un concert la București

0

Trupa moldovenească O-Zone revine în fața publicului, după 12 ani de absență. Cei 3 soliști vor evolua din nou pe aceeași scenă. Evenimentul va avea loc marți, pe 9 mai la București.

Marți, de Ziua Europei, Piața Universității din București va găzdui un concert de zile mari, începând cu ora 17:00. Spectacolul organizat în cinstea împlinirii a 10 ani de când România face parte din UE  va oferi intrare liberă doritorilor, organizatorul evenimentului fiind Primăria Municipiului București.

Surpriza este că pe scenă, alături de Akcent, Alexandra Stan, Antonia, Carla’s Dreams, Dan Bălan, Fly Project, Inna și Morandi, vor reveni băieții din trupa O-Zone.

Alexandru Danu, purtătorul de cuvânt al lui Dan Bălan, a confirmat pentru EA.md faptul că artistul revine pe scenă, alături de Arsenie Todiraș și Radu Sârbu. Soliștii vor interpreta melodiile care i-au făcut celebri în întrega lume și care nu s-au învechit nici peste ani.

Ad

Exit mobile version