Home ALEGERI 2020 O tânără mamă din Sălaj și-a depus candidatura la funcția de primar...

O tânără mamă din Sălaj și-a depus candidatura la funcția de primar din partea PNȚCD din maternitate

0

Întoarsă acasă, după ce timp de mai mulţi ani a muncit în strainatate, tânăra a decis să candideze din partea PNŢCD la primăria comunei Bălan. N-a făcut-o pentru că nu mai avea unde să muncească în străinătate, ci pentru a crea în propria comună bunăstarea pe care a văzut-o afară, astfel încât cei plecați să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai plece.

*Implicare, voinţă, responsabilitate *

La doar 30 de ani, Amalia Romitan din Chendrea a început să facă planuri despre ce s-ar putea face în comuna Bălan pentru a aduce prosperitate şi a creşte nivelul de trai al locuitorilor comunei.

„Plecată fiind, am văzut în alte ţări ce se poate face şi am înţeles cât potenţial există şi în comuna Bălan pentru a avea bunăstare aici, acasă, aşa că am decis să candidez la primărie. Revenind acasă am realizat cât sunt de legată de satul meu, de comuna Bălan, de fiecare aspect, fiecare peisaj şi de cetățenii acest dei comune. Vreau să fiu primarul comunei Bălan, vreau să ajut la dezvoltarea comunei noastre şi să văd din nou tineri ca mine bucurându-se de locurile unde au crescut”, a declarat Amalia Romitan.

*Maternitatea nu înseamnă pasivitate*

În luna august, însă, în timp ce toată lumea se agita cu strângerea de semnături pentru susţinere şi finalizarea documentelor necesare depunerii candidaturilor, Amalia Romitan, care se pregătea să devină mamă, a fost internată la materitate pentru a da naștere unei fetițe minunate, mult așteptate.

Dacă internarea i-ar fi făcut pe alții să renunțe la orice planuri de candidatură, pe Amalia Romitan a motivat-o și mai tare să se implice.

Din maternitate, cu fetița la sân, Amalia și-a coordonat prin toate mijloacele de comunicare prietenii și familia să o ajute la finalizarea
strângerii de semnături să poată candida, determinată fiind și mai mult să intre în cursa pentru primăria comunei Bălan, pentru a putea oferi un viitor mai bun fiicei sale nou născute.

Cum efortul prietenilor şi susţinătorilor, dublat de admiraţia pentru Amalia a fost eficient, aceasta a reușit să își depună candidatura în
ultima zi, strângând mai multe semnături de susținere decât era necesar, conform legii.

*Inspirație și model pentru colegii din PNȚCD *

Hotărârea, seriozitatea şi implicarea de care a dat dovadă i-au atras Amaliei un profund respect, atât în rândul cetăţenilor comunei Bălan, care i-au cunoscut situaţia, cât şi în rândul colegilor din PNŢCD.

„Amalia Romitan este una dintre cele mai determinate, hotărâte, dârze şi dedicate persoane pe care le-am cunoscut. Să stai pe patul de spital şi să iţi coordonezi prietenii telefonic, cum şi de unde să îţi strângă semnături în comună, demonstrează hotărârea ei credibilă de a aduce bunăstare în Bălan”, a spus europarlamentarul Cristian Terhes, preşedintele PNŢCD Sălaj.

„Exemplul Amaliei a fost o inspiraţie pentru toţi colegii noştri din PNŢCD Sălaj şi ne-am dori să fie un model şi pentru tinerii sălajeni: schimbările în bine în comunităţile noastre pornesc de la noi, iar Amalia ne-a dovedit că fiecare putem fi un factor al schimbării în bine în comunitățile noastre”, a spus Claudia Criste, președinta tineretului PNȚCD Sălaj.

*Puterea și responsabilitatea unei mame*

Decizia Amaliei Romitan de a candida a fost mai mult decât un impuls emoţional; a fost responsabilitatea unei femei și a unei mame pentru
viitorul comunei, în care fiica sa proaspăt născută va crește.

„Aşa procedează o femeie și o mamă cu voinţă puternică, se implică şi nu rămâne pasivă, aşteptând ca altcineva să facă ce e mai bine pentru ea şi copilul ei. Până când o localitate nu e considerată ca o mare familie, până când edilul nu îşi priveşte locuitorii ca pe propriii copii, fraţi, părinţi, viitorul nu se va arăta prielnic. Amalia este un model de determinare și altruism pentru orice tânără și mamă din Sălaj, și mă simt onorată să fiu colegă cu ea în PNȚCD, partidul cu profunde rădăcini istorice în Sălaj. Noi suntem soluția la a aduce bunăstare acasă”, a spus Anca Bordaș, o tânără candidat PNȚCD la consiliul local Bocșa.

Material realizat de FLUX 24 Media Communications SRL la comanda PNȚCD Sălaj, Cod unic de identificare:21200185

Ad

Exit mobile version