Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 22 au fost rănite sâmbătă atunci când o mașină a intrat într-un grup de foști și actuali studenți ai universității din Oklahoma, în sudul Statelor Unite, a informat poliția locală, potrivit AFP, transmite Agerpres.
Persoana de la volanul mașinii care a rulat cu viteză mare a fost arestată, a confirmat poliția din orașul Stillwater, unde se află Oklahoma State University (OSU).
Este vorba despre o femeie în vârstă de 25 de ani, reținută pentru conducere „sub influența” unor substanțe, termen care în Statele Unite poate desemna conducerea sub influența drogurilor, alcoolului sau a medicamentelor.
Dintre cele 22 de persoane rănite, opt sunt în stare gravă, a adăugat sursa amintită.
Un martor ocular al incidentului petrecut sâmbătă dimineață în jurul orei 10.00 (15.00 GMT), citat de Stillwater News Press, a afirmat că inițial a crezut mașina făcea parte din spectacolul în cursul defilării, înainte ca mulțimea să intre în panică.
„Oamenii zburau în aer la 10 metri înălțime ca păpușile din cârpe”, a povestit Konda Walker.