Home highlight O organizație PNL a boicotat mitingul anti PONTA

O organizație PNL a boicotat mitingul anti PONTA

0

Liberalii nu s-au înghesuit deloc la mitingurile organizate vineri în toate capitalele reședință de județ. Un caz special s-a întâmplat la Buzău. Filiala vechiului PNL a boicotat mitingul, scrie Opinia de Buzău.

Absența liberalilor buzoieni proveniți din vechiul PNL de la acțiunea de vineri demonstrea­ză, încă o dată, că aceștia nu au nicio legătură cu ceea ce do­reș­te conducerea centrală a partidului – o acțiune concertată și per­manentă de opoziție la acți­unile Pardidului Social Demo­crat, atât la nivel central, cât și în teritoriu -, vechii liberali buzoieni rămânând la stadiul de slugi ale PSD-ului local, exact cum au fost în perioada de existență a Uniunii Social Liberale, mai scrie presa locală.

Aproximativ 50 de membri ai organizației județene a Partidului Național Liberal, toți proveniți din vechiul Partid Democrat Liberal, au demonstrat, vineri la prânz, în fața Prefecturii, în semn de susținere a moțiunii de cenzură depuse de PNL împotriva guvernului condus de Victor Ponta, moțiune care, la acea oră, era supusă votului Camerelor reunite ale Parlamentului.

Ad

Exit mobile version