Fragmente halucinante din lucrarea de doctorat a unuia din cei noi doi adjuncți ai directorului SRI numiți de președintele Klaus Iohannis săptămâna trecută au fost publicate pe facebook de Victoria Stoiciu de la Fundația Friedrich-Ebert. Este vorba de lucrarea datată 2012 semnată de Cristian Romeo Bizadea.
Teza de doctorat se numește Orientul Mijlociu, o perspectivă demopolitică și a fost susținută la Universitatea București, Școala Doctorală de Sociologie.
Colonelul Cristian Romeo Bizadea a fost șef de cabinei al directorului SRI, Eduard Hellvig.
Acesta a fost implicat într-un accident de circulație în 2012 în care a lovit mortal o bătrână.
Coordonator științific al doctoratului lui Bizadea a fost prof univ dr Maria Voinea, specialist nu însă în Orientul Mijlociu, ci în sociologia familiei.
„Invalidarea, cel puţin temporară, a modelului demografic tranzitoriu
constituie o curiozitate demopolitică explicabilă doar prin
argumentele noopolitice care supralicitează orizonturile naturale de înlocuire”, afirmă Bizadea în teza de doctorat.
Pentru o lucrare de sinteză, cea mai mare problemă dimensiunea cartografierii interdepențelor, în cazul de față din procesele demografice de tip cauză-efect astfel încât rezultatele analizei demopolitice să poată fi validate drept rezonabile. Pentru preveni extinderea exagerată a variabilelor, potrivit legii lui C. Northcote Parkinson care enunță că munca are tendința de a ocupa timpul maxim care îi este acordat, perspectiva demopolitică a Orientului Mijlociu Extins se bazează pe o sumă de argumente și de concluzii pivot, mai afirmă proaspătul nou adjunct al directorului SRI.
Și totuși care erau aceste evoluții (Primăvara arabă-n.red) cu adevărat neanticipate sau putea fi ele și alte mișcări asemenea, trecute și viitoare, estimate printr-o evaluare integrată a tuturor factorilor care influențează evoluția populațiilor? (…) În sine, Orientul Mijlociu Extins este cel puțin un pretext și cel mult un studiu de caz pentru identificarea mecanismelor teoretice de definire a populațiilor și interpretare proiectivă a variabilelor ascestora, mai afirmă directorul adjunct al SRI.