Realitatea e că, în timp ce toată lumea se uita la noul guvern, pe 14 octombrie a intrat la Senat un proiect de lege care ar schimba felul în care se încheie orice contract în România. Propunerea b563/2026, semnată de zece parlamentari din toate partidele, printre care doi foști miniștri ai justiției, cu cerere de procedură de urgență, modifică Legea avocaturii și, atenție, Codul civil, afirmă pe Facebook avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru al CSM.
CE MAI SUSȚINE ADRIAN TONI NEACSU:
Să spun de la început ce e bun în el. Partea despre secretul profesional, despre protecția datelor avocatului la furnizorii de servicii și despre accesul cu dispozitive electronice în instanțe și penitenciare e solidă, în linia jurisprudenței CEDO, și merita demult o lege. Iar îngrijorarea de fond a inițiatorilor e legitimă și gravă: profesiile juridice sunt sub un asalt nereglementat al inteligenței artificiale. Platforme și programe care redactează contracte, dau sfaturi pe situații concrete și „rezolvă” probleme juridice fără nicio răspundere, fără secret profesional, fără asigurare, fără garanții și fără nimeni care să răspundă când actul e greșit. Consecința nu e doar pentru avocați. Un contract redactat de un algoritm anonim, din clauze adunate de pe internet, e o bombă cu ceas în raporturile civile și comerciale: nu știi dacă e valabil, nu știi ce ai semnat, nu știi cine răspunde, iar litigiul vine peste doi ani, când e prea târziu. Dacă fenomenul se generalizează, societatea pierde exact ceea ce a justificat dintotdeauna monopolul avocaților: calitatea actului juridic, previzibilitatea raporturilor dintre oameni și prevenirea litigiilor. Reglementarea acestor platforme nu e opțională, e urgentă.
Problema e că proiectul nu reglementează platformele. Reglementează pe toată lumea.
Textul-cheie e un nou alineat la art. 1241 din Codul civil: când legea cere forma scrisă pentru un contract, „înscrisul constatator se întocmește de avocat”. Prin art. 309 din Codul de procedură civilă, forma scrisă e cerută pentru dovada oricărui act peste 250 de lei. Deci contractele de muncă, actele constitutive ale firmelor, cesiunile de părți sociale, garanțiile, leasingul, creditele, contractele comerciale curente și actele lor adiționale ar intra, toate, în această regulă. Ba chiar și dacă îți cumperi o mașină second hand, căci folosești un contract care obligatoriu trebuie să fie scris, iar legea nu spune dacă redactare înseamnă sau nu și ca femeia de la colț să îți treacă datele pe un contract tipizat prin lege (de fapt printr-un ordin).
Inițiatorii vor spune că nu se schimbă nimic, pentru că proiectul precizează că lipsa avocatului nu atrage nulitatea contractului.
Adevărat. Efectul e în altă parte, și e penal. Legea avocaturii are de mult, la art. 26, o infracțiune: exercitarea oricărei activități „specifice profesiei” de către cine nu e avocat, pedepsită prin art. 348 din Codul penal cu închisoare de la 3 luni la un an. Lista activităților specifice e cea din art. 3 al legii. Proiectul nu atinge nici art. 26, nici art. 348. Rescrie doar art. 3, adăugând la activitățile rezervate redactarea tuturor contractelor pentru care legea cere înscris, redactarea actelor societare, recuperarea creanțelor prin notificare și negociere, și consultanța juridică „indiferent de tehnologie”. Fiecare literă nouă intră automat în conținutul infracțiunii. Expunerea de motive nu pomenește nimic despre asta.
Cine ar deveni infractor? Nu platforma anonimă, care va fi greu de prins, ci contabilul care redactează actul adițional la contractul de muncă al clientului, cu nume și cu asigurare profesională. Agentul imobiliar care întocmește antecontractul. Firma de HR care face contractele de angajare. Societatea de recuperare a creanțelor care trimite o notificare. Iar juriștii angajați ai firmelor rămân într-o zonă gri, pentru că legea lor nu spune expres că pot redacta, iar proiectul exceptează doar ce e „stabilit în mod expres prin lege”.
Nu e nimic nou sub soare: Franța rezervă avocaților redactarea actelor pentru altul, Ungaria la fel. Dar peste tot cu condiții: doar dacă e făcută „în mod obișnuit și contra cost”, cu excepții exprese pentru juriștii de întreprindere și pentru profesiile conexe, și fără vreo regulă în Codul civil. Dreptul european e și el clar: Directiva serviciilor (2006/123) permite rezervarea unei activități anumitor profesii numai dacă restricția e justificată de un interes general, proporțională și notificată Comisiei înainte de adoptare, iar Curtea de Justiție a admis monopolurile avocaților doar în măsura în care îl protejează pe client, nu profesia. Comisia Europeană a spus de ani buni, în recomandările pentru serviciile profesionale, că rezervele avocaților dincolo de reprezentarea în instanță trebuie justificate și reexaminate, iar din 2018 orice stat care reglementează o profesie e obligat să facă în prealabil un test de proporționalitate, transpus la noi prin Legea nr. 245/2020.
Mai e o dispoziție care ar trebui să îngrijoreze familiile: asistarea obligatorie a ambilor soți de către avocat la orice divorț în care există copii minori, inclusiv la divorțul prin acord și la cel notarial. În 2025 au fost 21.479 de divorțuri, patru din cinci prin acord, circa 9.000 cu copii minori. Deci până la 18.000 de onorarii pe an, plătite de familii cu venituri medii, pentru că ajutorul public judiciar acoperă doar veniturile sub 25% din salariul minim pe membru de familie. Curtea Constituțională a declarat neconstituțional exact acest mecanism, avocatul obligatoriu fără gratuitate reală, prin Deciziile nr. 462/2014 și 485/2015.
Răspunsul la un algoritm care redactează contracte fără răspundere nu e să-l faci infractor pe omul care le redactează cu răspundere. Răspunsul e o definiție precisă a consultanței juridice, care să prindă prestatorul anonim și să lase în pace profesiile conexe care lucrează la vedere, plus instrumente reale împotriva platformelor, pe care proiectul le schițează la art. 25¹ și le îneacă apoi într-un monopol general.
Senatul va adopta probabil tacit, în umbra rectificării bugetului și a discuțiilor pe cel nou. Dezbaterea reală va fi la Camera Deputaților, în 2027. Până atunci, ar fi bine ca firmele, contabilii, consilierii juridici și notarii să citească textul, iar avocații să-și pună o întrebare simplă: vor o lege care îi apără de inteligența artificială sau una care îi pune în conflict cu toate celelalte profesii?
Mă bucur că UNBR organizează o dezbatere pe 22 octombrie, iar autorilor propunerii legislative le spun că nici titlul nu l-au nimerit, e greșit. M-am distrat, lucrând la un material pentru Sovereign Institute for Liberty & Justice, să ma joc puțin și de-a Consiliul Legislativ, anticipând conținutul avizului pe care îl va da. E amplu, pentru că sunt multe de corectat.
