Home Analize O mare companie a lucrat cu spionajul rusesc

O mare companie a lucrat cu spionajul rusesc

0

Kaspersky Lab a avut o relaţie mai apropiată decât cea admisă în mod public cu principala agenţie de spionaj din Rusia, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), dezvoltând tehnologie de securitate pentru agenţie, potrivit unor e-mailuri obţinute de Bloomberg Businessweek.

„Kaspersky Lab a recunoscut dintotdeauna că oferă servicii şi produse guvernelor din lume pentru a proteja acele organizaţii de atacuri cibernetice, dar nu are legături neetice sau afilieri cu vreun guvern, inclusiv cu cel al Rusiei”, a transmis compania.

E-mailurile, care datează din octombrie 2009, fac parte din corespondenţa dintre Eugene Kaspersky şi un angajat. Kaspersky evidenţiază un proiect desfăşurat în secret în urmă cu un an, pentru „o cerere importantă venită de la partea Lubyanka”, o referire la birourile FSB. Kaspersky Lab a confirmat autenticitatea e-mailurilor, scrie Bloomberg.

Software-ul la care făcea referire directorul general avea scopul iniţial de a proteja clienţii, inclusiv guvernul rus, de la atacurile de tip denial-of-service, dar acesta a mers mai departe. Kaspersky Lab va coopera, de asemenea, cu companiile furnizoare de internet pentru a localiza actori care au un scop rău şi să le blocheze atacurile, în timp ce oferă asistenţă prin „contramăsuri active”, o mişcare atât de sensibilă încât Kaspersky şi-a sfătuit angajaţii să o păstreze secretă.

Sintagma „contramăsuri active” se referă la atacurile cibernetice realizate asupra hackerilor sau închiderea calculatoarelor cu malware-uri sau alte metode.

Potrivit unei surse Bloomberg, sistemul denial-of-service al companiei este compus din două părţi. Prima parte constă în tehnici tradiţionale de apărare, inclusiv rerutarea traficului afectat către servere care îl pot absorbi fără să fie afectate. A doua parte constă în oferirea către FSB de informaţii în timp real asupra locaţiei hackerilor şi trimite experţi pentru a asista FSB şi poliţia din Rusia când realizează descinderi. La acest lucru făcea referire Kaspersky în e-mail, susţine sursa citată de Bloomberg.

Atacurile de tip denial-of-service (refuzul, blocarea serviciului) reprezintă o încercare frauduloasă de a indisponibiliza sau bloca resursele unui calculator. În general, acest atac este efectul eforturilor intense ale uneia sau a mai multor persoane de a împiedica un site web sau şi servicii din Internet de a funcţiona eficient, temporar sau nelimitat.

Ad

Exit mobile version