spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-1.5 C
București

O ÎNTREBARE CHEIE: De ce președintele României se întâlnește oficial cu șeful CIA? S-a întâlnit vreodată oficial un președinte american cu șefii SRI sau SIE?

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere, marţi, în a doua zi a vizitei sale în Statele Unite ale Americii, cu directorul CIA, Mike Pompeo, şefului statului român arătând că „România este un partener valoros pentru partea americană, în special datorită expertizei din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest şi vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţările hibride de pe Flancul Estic al NATO”.

Întrebarea este: De ce președintele României se întâlnește oficial cu șeful CIA? S-a întâlnit vreodată oficial un președinte american cu șefii SRI sau SIE?

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la întrevederea cu conducerea CIA preşedintele Iohannis a transmis „aprecierea pentru excelenta şi complexa colaborare dintre CIA şi partenerii de intelligence din România, bazată pe încredere, deschidere şi sprijin reciproc în arii de expertiză specifice, aspect ce întăreşte şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări”. 

„Preşedintele României a asigurat că ţara noastră înţelege ca, inclusiv prin servicii de intelligence, să acţioneze ca un furnizor de securitate, pentru a contribui la eforturile internaţionale pe linie de securitate. La rândul său, conducerea CIA a evidenţiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informaţii din Europa cu care are relaţii agenţia americană, din punct de vedere al nivelului de încredere şi al consistenţei activităţii derulate. Preşedintele Klaus Iohannis şi directorul Mike Pompeo au avut, cu acest prilej, şi un schimb de vederi pe teme politico-securitare de actualitate: combaterea terorismului (cu accent pe eradicarea Daesh în Siria/Irak), ameninţarea balistică/nucleară nord-coreeană, solidaritatea transatlantică, precum şi stabilizarea Afganistanului”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare