Ambasada SUA a sarbatorit in avans, cu mare fast, Ziua Americii. S-a intamplat vineri, 1 iulie 2016, si, asa cum este traditia, la eveniment au luat parte cei mai importanti lideri politici din Romania. Dar nu numai. Si in acest an, la Ambasada SUA au dat buluc capii Justitiei si ai serviciilor secrete. Toti s-au incolonat si au asteptat cuminti sa dea mana cu ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, si sa fie bagati in seama de reprezentantul „Marelui Licurici” in Romania, scrie Lumea Justiţiei.
Mai interesante sunt fotografiile surprinse la eveniment. O fotografie spune mai mult decât 1000 de cuvinte.
Este pentru prima dată când directorul SIE apare la un eveniment public la care participa şi preşedintele Klaus Iohannis. Media nu a surprins însă nici un gest între cei doi, dar nu înseamnă că nu ar fi existat. În presă s-a speculat că şeful statului i-ar fi cerut lui MRU demisia din fruntea SIE.
Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost primul dintre şefii serviciilor care a dat mâna cu Hans Klemm. În spatele lui erau Eduard Hellvig, directorul SRI şi şeful operativ, generalul Florian Coldea. Se observă în fotografie cum Hellvig cu mâinile în buzunare îl priveşte pe MRU care este salutat de Dean Thompson, omul cheie din Ambasada SUA, în timp ce Florian Coldea râde cu soţia ambasadorului american. Interesant este că MRU nu a fost însoţit de şeful operativ al SIE, generalul Silviu Predoiu.
O altă scenă este cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi şi ambasadorul american.
FOTO: luju.ro