O firmă apropiată de Deputatul Mitralieră, un nou contract fără licitație de la stat

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA a atribuit fără licitaţie un contract de peste un milion de lei unei controversate firme din Constanţa, patronată de prietenii celebrului deputat PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut şi sub numele de “deputatul mitralieră” sau Berlusconi de Pitești, după ce a ameninţat că va ieşi în stradă cu arma împotriva prostatarilor. Firma a beneficiat de contracte de zeci de milioane cu statul, scrie Replica de Constanța.

ACN a atribuit pe 01.08.2017 un contract pentru lucrări de reabilitare a drumului de acces la dana nr. 12 din Portul Basarabi. Obiectul contractului constă în etapa 1- proiectare (expertiza tehnică, studio geotehnic şi documentaţia pentru avizarea lucrărilor de intervenţie; proiect tehnic) şi etapa 2- execuţia lucrărilor. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.084.911 lei, fără TVA, iar contractul a fost atribuit în urma unei cereri de oferte firmei Ga&Ma Activ Logystic SRL Constanţa. Societatea de construcţii a fost înfiinţată în 2013 şi a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 41.020.951 lei şi un profit net de 1.317.854 lei, cu 111 angajati, dar şi datorii totale de 35.865.148 lei.

Ga&Ma Activ Logystic s-a afirmat rapid prin contractele de milioane primite de la stat, majoritatea fără licitaţie. În luna mai, firma a primit peste 3,5 milioane de lei de la Primăria Mihail Kogălniceanu pentru repararea şi modernizarea drumurilor din comună, Primăria din Mihai Viteazu i-a oferit 985.000 lei în 2016, de la Primăria Mircea Vodă a încasat peste 982.000 lei în 2015, Primăria Cumpăna a contribuit şi ea la bunăstarea firmei cu peste 2.100.000 în 2014, în timp ce Primãria Tuzla i-a oferit un contract de peste 19,7 milioane lei, tot în 2014.

Ga&Ma Activ Logistic SRL este deţinută de Dumitru Paraschita, în proporţie de 95% şi Marius Florian Fugaru, cu 5%. În 2014 şi 2015, în firmă apare şi Cătălin Gabriel Sirghei, despre care se ştie că este adevăratul cap al afacerii. Alături de fratele şi părinţii săi, Sirghie deţine mai multe afaceri în Brăila şi a fost trimis în judecată de DNA în 2013 dupa ce a obţinut fraudulos un contract public, după ce , anterior, mai fusese cercetat penal tot pentru contracte ilegale din bani publici.

Într-una din firmele sale, Cătălin Gabriel Sirghiu este asociat cu un cunoscut interlop brăilean, Relu Profesorul, arestat prin mandat internaţional după ce a tâlhărit o familie în Spania. Băiat rău poate fi considerat şi deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cel poreclit „deputatul mitralieră” după ce a ameninţat că va ieşi să împuşte protestatarii în stradă. Condamnat la închisoare pentru corupţie, Rădulescu a recunoscut că este vechi prieten cu Sirghie şi au derulat împreună mai multe contracte din bani publici, atât în Constanţa, cât şi la Baza Militară Feteşti, mai scrie presa locală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bomba fostului șef al spionajului rus în asasinarea lui Bin Laden

    FSB și CIA pregăteau un asasinat comun al liderului...

    Berea germană lovită de criză

    În Germania, producția de bere alcoolică a scăzut cu...

    Scandalul liceului românesc din Odesa

    Părinții elevilor, consiliul elevilor, cadrele didactice și locuitorii din...

    Vicepremierul rus recunoaște in premiera criza combustibililor din Rusia

    Piața combustibililor din Rusia se confruntă cu o penurie,...

    Șeful Administrației Militare din Kiev: Primarul Capitalei uzurpă Puterea

    Primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, uzurpă puterea prin eliminarea...

    Un tricou bun în garderoba masculină: confort, croială și detalii care contează

    În garderoba unui bărbat, există piese care par simple...

    Criza cluburilor de noapte olandeze

    Viața de noapte din Olanda se confruntă cu dificultăți...

    Articole relationate

    Categorii populare