Negocierile cu chinezii pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se vor finaliza până la finalul anului

Atât statul român cât și statul chinez își doresc ca negocierile privind construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă să se finalizeze până la sfârșitul anului, a scris ministrul Energiei, Toma Petcu, marți, pe pagina sa de Facebook.

„M-am întâlnit astăzi cu Excelența sa Ambasadorul Chinei Xu Feihong și am discutat despre proiectele strategice din domeniul energiei, în care țările noastre sunt partenere. Discuția a fost una pragmatică și în detaliu iar concluzia una foarte bună pentru ambele state: atât statul român, cât și statul chinez, își doresc ca negocierile în cazul construcției Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă să se finalizeze până la sfârșitul anului. Am găsit aceeași abordare, în sensul accelerării negocierilor, și în cazul termocentralei de la Rovinari dar și interesul Chinei pentru reluarea discuțiilor privind centrala Tarnița”, a precizat Toma Petcu.

Executivul a adoptat în data de 13 iulie 2017 un Memorandum privind construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, ce reprezintă cadrul general cu privire la condițiile continuării negocierilor cu China General Nuclear Power Corporation privind Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă.

„Memorandumul de Guvern nr. 20/2683/13.07.2017 reprezintă cadrul general, aprobat de Guvernul României, cu privire la condițiile continuării negocierilor cu investitorul selectat, China General Nuclear Power Corporation (‘C.G.N.’), asupra documentelor Investiției pentru dezvoltarea, construirea, operarea și dezafectarea Unităților 3 și 4 de la C.N.E. Cernavodă. Memorandumul include informații cu privire la mandatul de negociere revizuit al Comisiei de Negociere referitor la Acordul de sprijin/Actul de angajament, mandat corespunzător stadiului actual al negocierilor dintre Statul Român și SNN, pe de o parte, și C.G.N. pe de alta”, se menționează într-un răspuns al Ministerului Energiei la o solicitare AGERPRES.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare