Home Analize O femeie de 103 ani din Iran s-a vindecat de coronavirus

O femeie de 103 ani din Iran s-a vindecat de coronavirus

0

O femeie de 103 ani din Iran s-a vindecat după ce a contractat noul tip de coronavirus, a anunţat agenţia oficială iraniană Irna, în condiţiile în care boala este considerată a fi mult mai periculoasă pentru persoanele în vârstă, informează miercuri AFP și Agerpres.

Pacienta fusese spitalizată în oraşul Semnan, la circa 180 de kilometri est de Teheran, a precizat Irna în noaptea de marţi spre miercuri, fără a da numele acestei femei.

Aceasta a fost „autorizată să iasă din spital după ce s-a vindecat în totalitate”, adaugă agenţia iraniană, citându-l pe directorul centrului spitalicesc universitar din oraş.

Potrivit agenţiei, acesta este al doilea pacient foarte în vârstă care a contractat COVID-19 şi care s-a vindecat în Iran.

Irna mai citează cazul unui bărbat din Kerman, în sud-estul ţării, care a supravieţuit acestei pneumonii virale la vârsta de 91 de ani. Acesta s-ar fi vindecat luni, după ce fusese bolnav timp de trei zile şi în pofida faptului că suferea deja de probleme de hipertensiune şi astm.

Ad

Exit mobile version