Home Analize O familie din Mureș livrează câte o masă caldă, de două ori...

O familie din Mureș livrează câte o masă caldă, de două ori pe săptămână, pentru 120 de persoane în vârstă de peste 75 de ani

0

Membrii unei familii din comuna Şăulia livrează câte o masă caldă, de două ori pe săptămână, celor 120 de persoane în vârstă de peste 75 de ani, cu pensii sub 800 de lei, din Şăulia, Miheşu de Câmpie şi Răzoare, după ce firmele de catering, care s-au înscris în programul european prin care se acordă tichete sociale pentru anumite categorii de vârstnici, au refuzat să acopere zonele greu accesibile, transmite Agerpres.

„Programul european prin care Guvernul acordă sărmanilor tichete sociale pentru masă caldă este o binecuvântare pentru mulţi vârstnicii de peste 75 de ani, cu pensii sub 800 de lei. S-au înscris multe firme de catering din Târgu Mureş în dar nu şi pentru zonele greu accesibile din Miheş, Răzoare, Şăulia. Aici trebuie să faci 100 de kilometri pentru 20 de case, acolo nu au venit, fiindcă sunt departe şi nu au profit, i-au acceptat doar pe cei de lângă şosea. Aşa că m-am urcat în maşină cu unul dintre băieţii mei, am luat tabelul de la primării şi am făcut un inventar. Am plâns. Nu poţi să crezi ce au ajuns oamenii, se răstoarnă casele pe ei, unii stau în pat că nu au lemne de foc, au fel de fel de necazuri, sunt câţiva cărora le-au murit copiii. M-a marcat tare. Ducem de două ori pe săptămână câte o masă caldă, care costă 20 de lei, nu iese profit şi presupune un efort, dar nu aş putea să nu merg”, a declarat Iacob Boca, cel care deţine un restaurant la Şăulia.

Toţi membrii familiei Boca, incluzând fiii şi nurorile, se implică în pregătirea meniului şi transportul hranei la bătrânii nevoiaşi.

„În fiecare zi aducem două bucătărese fiindcă e nevoie de 80 de porţii, transportul îl asigurăm noi, unul dintre băieţii noştri le duce. Mulţi bătrâni nu pot veni nici măcar până la poartă şi trebuie să le ducă în casă mâncarea. Aşa se bucură, parcă ar fi copii, ne aşteaptă la uşă, la geam, dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe inima. Ne bucurăm că putem să le ducem hrană. Am avut 10 bătrâni cărora le duceam mâncare şi înainte, unii dintre ei au murit între timp, aşa că am luat 10 copii de la şcoală care au fost mai săraci şi veneau aici în fiecare zi şi mâncau o masă caldă”, a arătat Valeria Boca, soţia lui Iacob Boca.

Ad

Exit mobile version