O excursie a lui Macron la Las Vegas, investigată la Paris

Judecători de instrucție vor ancheta asupra suspiciunilor de favoritism în organizarea unei deplasări a lui Emmanuel Macron la Las Vegas, în ianuarie 2016, el fiind atunci ministru al economiei, a anunțat vineri Parchetul din Paris, informează AFP.

‘Date fiind primele elemente ale anchetei preliminare’ declanșate la 13 martie, Parchetul din Paris a decis să declanșeze vineri o procedură judiciară contra unei persoane necunoscute pentru ‘favoritism și primire de favoruri’, a precizat el.

În centrul afacerii se află un eveniment desfășurat pe 6 ianuarie 2016 la Las Vegas, în plin Consumer Electronics Show (CES), mare reuniune mondială de inovație tehnologică, unde Emmanuel Macron s-a întâlnit cu directori de startup-uri franceze.

Business France, agenție publică al cărei director general era la acea epocă actualul ministru al muncii, Muriel Pénicaud, este suspectată că a încălcat reglementarea privind achizițiile publice, nefăcând o licitație pentru organizarea acestui eveniment, încredințată gigantului în domeniul comunicării Havas, în decembrie 2015.

‘Punerea în concurență nu a avut loc în mod concomitent între cei trei prestatori contactați’, Havas, Apco și Publicis, notează cabinetul E&Y, într-un audit din iulie 2016, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Dezvăluit de Liberation, acest audit arată de asemenea că nu a existat ‘niciun bon de comandă, niciun deviz realizat, niciun contract semnat, nicio factură’, situație susceptibilă să ‘angajeze răspunderea penală a autorilor’.

Ministrul este suspectat de asemenea că a întârziat să-și informeze consiliul de administrație cu privire la raportul E&Y și că a prezentat o sinteză trunchiată, potrivit Liberation.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare