spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeO doctoriţă din Oradea şi-ar fi îngropat copilul nou născut

O doctoriţă din Oradea şi-ar fi îngropat copilul nou născut

-

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au în cercetare un caz şocant, ce o are ca protagonistă pe o tânără doctoriţă de la Spitalul Judeţean din Oradea, bănuită de omor. Cadavrul copilului pe care femeia l-a născut acum 4 ani, fără ştirea apropiaţilor, a fost descoperit, lunea trecută, îngropat în curtea unei case părăsite din comuna bihoreană Auşeu, scrie eBihoreanul.ro.

- Reclama -

Deocamdată, procurorii refuză să ofere detalii despre caz, fiindcă nu există un suspect oficial, dar au confirmat existenţa suspiciunilor.

- Advertisement -

„Se fac cercetări pentru omor, cadavrul copilului a fost dus, pentru necropsie, la Serviciul de Medicină Legală Bihor. Se aşteaptă rezultatele unor investigaţii de specialitate care s-au solicitat la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici pentru a determina vârsta şi circumstanţele în care a murit acel copil”, a declarat BIHOREANULUI prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican.

Potrivit anchetei proprii a BIHOREANULUI, este vorba de medicul rezident Nadia Filip (fostă Lupo), în vârstă de 31 de ani (foto), care lucrează în cadrul secţiei Chirurgie I de la Spitalul Judeţean din Oradea, proaspăt căsătorită cu un medic kinetoterapeut.

- Advertisement -

Femeia a născut la finele anului 2015, la Maternitatea Oradea, un copil sănătos, care de altfel a şi fost luat în evidenţe şi pe numele căruia a fost eliberat un certificat de naştere, dar care ulterior a dispărut cu totul din viaţa doctoriţei, fără ca aparent nimeni să observe acest lucru.

Absenţa copilului a fost descoperită cu ocazia formalităţilor legate de căsătoria Nadiei Lupo şi schimbarea numelui acesteia, când femeii i s-a solicitat la Serviciul de Evidenţă al Populaţiei o copie a certificatului de naştere pentru copil, dar ea a negat că ar fi fost mămică. Verificările făcute „pe fir”, pentru depistarea erorii birocratice, au dus la descoperirea macabră a morţii copilului, în circumstanţe încă nelămurite.

Rămâne de văzut dacă acesta a murit de moarte bună, iar corpul i-a fost ascuns sau este vorba de un omor. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img