O deputată face pe banii ei Ziua Iei

Deputatul Oana Bulai organizează, pe 24 iunie, la Roman, un eveniment dedicat Zilei Universale a Iei.Este pentru prima dată în istoria judeţului Neamţ când un parlamentar susţine, din resurse proprii, o astfel de acţiune culturală.Acţiunea  nu beneficiază nici de sprijinul autorităţilor locale şi nici a celor judeţene pentru că Oana Bulai s-a ambiţionat să demonstreze că poate şi fără bani publici.Însă lângă Oana Bulai au venit o mulţime de oameni care şi-au dorit să susţină acţiunea “Cu mândrie, poartă IE”, transmite newsallert.

„Pot să vă dezvălui o mică informație “pe surse” din culisele evenimentului de joi, din Parcul Roman. Ansamblul de cântece și dansuri Populare “Plai Moldovenesc” din Roman şi Ansamblul “Floricică de la munte” vor fi prezente. Pot să vă confirm că va fi prezentă la evenimentul din Parcul Municipal din Roman şi formația Modern. Aceasta ne va încânta cu muzica ei, la finalul activităților pregătite. Pentru cei care nu îi cunosc, pot să vă spun doar atât: veți fi impresionați de muzica lor. Modern, în compoziția sa actuală, înseamnă 2 voci și 9 instrumentiști. Dar avem şi alte surprize pregătite şi de aceea îi invit pe toţi romaşcanii, pe toţi nemţenii să vină la acest eveniment. Este organizat cu sufletul şi cu dragostea faţă de tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti. Împreună îmi doresc să petrecem o zi specială, presărată cu parada iilor româneşti, ateliere ale meșterilor populari, momente artistice susținute de ansambluri din județul nostru, dar şi multe altele. De asemenea, puteți gusta din minunatele plăcinte moldovenești“, a declarat Oana Bulai.Evenimentul va începe joi – 24 iunie de la ora 17.00 în Parcul Municipal din Roman.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare