Incendiatorul Costel Tablă

Model de administrație liberală – acuzatul de luare de #mită pune manager pe ochi frumoși, iar #spitalul ia #foc! Penalul Costel Alexe și-a pus deja amprenta pe sănătatea ieșeană. Deși a preluat de 8 luni conducerea Consiliului Județean, a ”reușit” performanța de a nu realiza nimic concret pentru ieșeni. În schimb, a reușit să își pună apropiații în funcții, inclusiv la spitalele din subordine, afirmă pe facebook senatorul PSD Maricel Popa, fost șef al CJ Iași.

CE SUSTINE MARICEL POPA:

Presa locală a tras nenumărate semnale cu privire la numirile și la concursurile organizate „pe ochi frumoși”. Este și cazul Spitalului de Copii, unde managerul numit interimar de penalul Alexe a câștigat la mustață concursul organizat pentru șefia spitalului. Și, după luni de interimat, se vede activitatea proaspătului manager susținut de penelistul Alexe: spitalul este în flăcări.
Mulțumim lui Dumnezeu că nu au existat victime. Nu știu ce a fost în sufletul celor care au pacienți sau rude care lucrează la spital. Micii pacienți, dar și toți oamenii de bună credință care lucrează la unitatea medicală, nu se pot baza pe Costel Alexe și pe oamenii săi. Echipa penalului Alexe nu a demonstrat nimic până acum. Pentru el nu pare a fi importantă siguranța pacienților, ci securizarea funcțiilor de către apropiați.

La Spitalul de Copii am lăsat în implementare două proiecte cu fonduri europene care vor face din spital una dintre cele mai moderne unități medicale de pediatrie din țară. În perioada în care am ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean am demarat un proiect de modernizare a întregului spital în valoare de peste 121 milioane lei. O aripă a Spitalului era deja finalizată când a venit Alexe. Nu trebuia decât să stea departe și să nu îi încurce pe constructori și pe medici.

Totodată, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” va avea o unitate de urgențe modernă, de 20 de ori mai mare decât cea actuală, de la 100 mp, la aproape 2.300 mp, și dotată la cele mai înalte standarde. Contractul de finanțare pentru ”Extinderea și dotarea Unității Funcționale Regionale de Urgențe în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” a fost aprobat și semnat în perioada în care eram la Consiliul Județean. Este nevoie însă de multă muncă, atât la realizarea de proiecte, cât și la implementarea lor și transformarea fondurilor europene în beneficii concrete pentru ieșeni. Până acum am văzut că penalul acuzat de luare de mită de DNA știe să aibă grijă doar de el și camarila lui.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cetatea lui Sigismund de Luxemburg de pe Clisura Dunării, restaurată

    Cetatea Ladislau din Coronini (județul Caraș-Severin) a reintrat oficial...

    Roman Abramovici s-a dus la Zelenski

    Membrul Parlamentului ucrainean Oleksii Goncharenko a declarat astăzi că...

    Britanicii nu vor să renunțe la Brexit

    Majoritatea cetățenilor britanici nu doresc anularea regulilor privind Brexitul,...

    Ministrul polonez al Apărării nu acceptă numele fasciștilor pentru unitățile armatei ucrainiene

    Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosinjak Kamis, a declarat...

    Sfârșitul politic al lui Voronin

    Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a demisionat...

    Meloni in război cu mai multe capitale europene

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni nu a participat la mai...

    Finlanda va dobori dronele ucrainiene

    Ministrul apărării al țării a declarat că, din moment...

    Articole relationate

    Categorii populare