O deputată a pus gând rău afacerilor cu xerox din instituțiile publice

Sunt hotărâtă să merg mai departe cu proiectele de simplificare și debirocratizare. Recent, președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege la care sunt co-inițiator și care prevede că instituţiile publice nu vor mai avea dreptul să solicite copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice.În completarea acestui demers, am depus, împreună cu colegii mei Sebastian Burduja și Diana Morar, un nou proiect de lege. Potrivit acestuia instituțiile publice și organele de specialitate ale administrație publice care solicită copii ale unor acte care nu sunt emise de autorități ale statului trebuie să asigure fotocopierea gratuită a acestora. Aici se încadrează, de exemplu, copiile după diplomele de studii emise de universități.În prezent, autoritățile îi obligă pe cetățeni să vină cu copii de pe diverse acte, altele decât cele emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, a scris pe Facebook deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

Pe lângă unele autorități și instituții publice, sau chiar în cadrul lor, s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, adevărate afaceri cu xeroxuri, unele dintre ele oferind servicii de fotocopiere mult peste prețul pieței, profitând de faptul că oamenii sunt în criză de timp și au nevoie rapid de aceste copii. De asemenea, propunerea legislativă urmărește instituirea obligației în sarcina autorităților și instituțiilor publice centrale și locale de a pune la dispoziția cetățenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie, dar și electronic, pe website-ul propriu, modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate.În prezent, autoritatea sau instituția publică, deși solicită depunerea unor formulare și cereri în format fizic, nu asigură, în mod gratuit, modele tipărite pentru aceste documente. Multe persoane află că trebuie să-și tipărească cererile și formularele după ce ajung la autoritate, fiind nevoiți să revină în altă zi cu ele. Propunerea legislativă extinde aplicabilitatea celor două măsuri nou instituite și în sarcina persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.Toate acestea sunt aspecte semnalate de cetățeni în cadrul audiențelor mele și ale colegilor, care pot astfel pot fi remediate, aceasta fiind rațiunea acestui proiect, mai afirmă Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Kate Middleton l-a exclus pe Prințul Harry de pe lista invitaților la concertul de Crăciun

    Prințesa de Wales, Kate Middleton, nu și-a invitat cumnatul,...

    Yemeniții lasă strâmtoarea strategică Bab el Mandeb rebelilor Houthi

    Forțele militare ale guvernului recunoscut internațional din Yemen, susținute...

    Articole relationate

    Categorii populare