Home Actualitate Numărul insolvențelor din agricultură a crescut cu 181,8% în primul trimestru din...

Numărul insolvențelor din agricultură a crescut cu 181,8% în primul trimestru din 2026

0

Numărul insolvențelor din agricultură a crescut cu 181,8% în primul trimestru al anului 2026 iar sectorul se află în cel mai grav dezechilibru structural din ultimii 30 de ani, arată o analiză realizată de o companie specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate

Rezultatele analizei reflectă pentru prima dată datele bilanțiere ale top 500 producători agricoli și traderi de cereale din România, integrate cu statisticile Institutului Național de Statistică, cu Rapoartele Anuale ale Băncii Naționale a României asupra Stabilității Financiare, cu datele Administrației Naționale de Meteorologie și ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind calamitățile, precum și cu observațiile directe din mandatele de administrare judiciară ale companiei.

‘Agricultura românească traversează o perioadă extrem de dură. Compresia marjelor în trading-ul de cereale, ieșirea progresivă a jucătorilor mari din această linie, instrumentele de finanțare pe termen scurt inadecvate modelului de business, presiunea costurilor în creștere continuă și scăderea prețurilor de vânzare apasă simultan pe companii care, cu câțiva ani în urmă, erau pe creștere susținută. Cazul Grup Șerban Holding și a altor companii din agribusiness ajunse în situații similare ilustrează o problemă de sistem. Aceasta nu e strict financiară, ci ține de structura pieței – mă refer în special la comoditizarea cerealelor pe fondul presiunii din regiune, cicluri de investiții prea lungi raportat la volatilitatea prețurilor, capital circulant insuficient pentru a susține producția de la semănat până la vânzare. Aș sublinia însă că protecția oferită de cadrele legale de restructurare nu este un instrument al eșecului, ci un cadru care permite companiilor viabile operațional să își reorganizeze structura financiară și operațională fără să întrerupă activitatea. Analiza noastră vizează doar antreprenorii de bună-credință, afectați de factori pe care nu i-au putut controla, iar rezultatele pun aceste vulnerabilități pe masa tuturor decidenților din sector’, a declarat Adrian Lotrean, fondator Infinexa, în comunicat.

Statisticile companiei arată că în cursul anului 2025 au fost admise 458 de cereri de deschidere a procedurilor colective de insolvență împotriva companiilor mici, mijlocii și mari, vizând societăți care cumulează active imobilizate totale de peste 9,6 miliarde lei.

Sectorul agricol a contribuit cu 44 de dosare în categoria companiilor mici, mijlocii și mari intrate într-o procedură colectivă, adică 9,6% din totalul celor 458 de cereri admise, cu active imobilizate cumulate de 575,9 milioane lei. Cei mai mulți au optat pentru instrumentele de salvare: 33 de dosare au urmat procedura generală de insolvență, două au intrat direct în faliment simplificat, iar nouă companii au accesat concordatul preventiv, acestea din urmă cumulând 289,8 milioane lei din totalul activelor agricole intrate în procedură, adică peste jumătate din masa critică a sectorului.

Cele 31 de companii agro intrate în procedură în primul trimestru al anului 2026 au generat cumulat o cifră de afaceri de aproximativ 1,68 miliarde lei, cu un total de 953 angajați la data deschiderii procedurii, ceea ce ilustrează amploarea economică reală a fenomenului dincolo de numărul de dosare.

‘România a înregistrat în 2025 cel mai bun an pentru grâu din 1997. Simultan, ponderea agriculturii în totalul procedurilor de insolvență a urcat de la 9,6% (T1 2025) la 20,7% (T1 2026). Analiza noastră demonstrează că problemele sunt structurale, nu conjuncturale; o recoltă bună nu poate reversa trei ani de pierderi acumulate și datorii amânate prin moratorii, devenite simultan scadente în august 2025. Ce vedem azi în peisajul agricol e rezulatul a cinci șocuri aplicate peste o industrie deja zguduită de vulnerabilități’, completează Mircea Șomlea, Senior Partner Infinexa.

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, au fost admise 31 de cereri de deschidere a procedurilor colective de concordat sau insolvență împotriva companiilor mici, mijlocii și mari din sectorul agricol, dintr-un total de 150 de proceduri admise la nivelul întregii economii. Față de același trimestru al anului 2025, numărul de dosare din sectorul agricol a crescut cu 181,8% (31 față de 11), în condițiile în care creșterea generală a procedurilor colective T1 2025 față de T1 2026 s-a situat la doar 31,6% (150 versus 114). Cifrele din primul trimestru al anului 2026 relevă că agricultura nu urmează trendul general al economiei, ci îl depășește de șase ori.

Ad

Exit mobile version