Home Analize Numai 23% dintre europeni sunt ”favorabili UE aşa cum este construită în...

Numai 23% dintre europeni sunt ”favorabili UE aşa cum este construită în prezent”

0

Mai puţin de jumătate dintre europeni se declară „mulţumiţi” de acţiunile întreprinse de UE pentru a lupta împotriva pandemiei şi a consecinţelor sale economice, potrivit unui sondaj publicat joi, notează AFP conform Agerpres.

Aproximativ 26.700 de persoane au fost chestionate în cele 27 de state membre pentru acest Eurobarometru al Parlamentului European, destinat să măsoare starea de opinie a continentului în momentul în care se accelerează campaniile de vaccinare, demarate sub egida Bruxellesului.

Potrivit sondajului, opt din zece europeni au auzit de măsurile luate de Uniunea Europeană (coordonare sanitară, achiziţionare în comun a vaccinurilor, sprijin economic, plan de relansare), dar numai 48% se declară mulţumiţi.

În Franţa, dacă 67% dintre subiecţi au „auzit vorbindu-se” despre măsurile europene, doar 37% le cunosc conţinutul, ceea ce nu împiedică 60% dintre francezi să spună că sunt „nemulţumiţi” de acţiunile întreprinse de Bruxelles.

Desigur, aproape jumătate dintre europeni păstrează o imagine pozitivă despre Europa – un nivel care s-a menţinut -, dar numai 23% dintre cei chestionaţi spun că sunt „favorabili UE aşa cum este construită în prezent”. Şi 47% afirmă că sunt în favoarea unei Europe, „dar nu în modul în care a fost realizată până în prezent”.

Mai puţin de jumătate (44%) dintre cei chestionaţi salută mecanismele de solidaritate dintre statele membre: doar 35% dintre spanioli şi germani şi aproape tot atâţia francezi găsesc că UE a fost suficient de solidară.

Ad

Exit mobile version