Home Analize „Nu vom permite crearea unui al doilea Israel în nordul Irakului”

„Nu vom permite crearea unui al doilea Israel în nordul Irakului”

0

Influentul vicepreședinte și fost premier al Irakului, Nuri al-Maliki, a declarat duminică că respinge posibilitatea ca regiunea Kurdistan să devină „un al doilea Israel” și a atenționat că referendumul din 25 septembrie privind independența acestei regiuni va avea „consecințe periculoase” pentru Irak, informează AFP.

„Nu vom permite crearea unui al doilea Israel în nordul Irakului”, a adăugat șeful Alianței Statului de Drept, principala coaliție din parlamentul irakian.

El a afirmat că refuză astfel crearea unui stat pe baze etnice în Orientul Mijlociu, asemeni modelului după care a fost înființat, în 1948, statul Israel, pe baze religioase.

ONU a propus să se ajungă în următorii trei ani la un acord între Bagdad și Ebril, în schimbul amânării organizării referendumului. Însă președintele kurd, Massoud Barzani, a susținut în mod repetat că va renunța la consultarea din 25 septembrie doar dacă i se vor prezenta „alternative” mai interesante.

Israelul, prin vocea premierului său Benjamin Netanyahu, este singura țară care și-a exprimat sprijinul pentru desfășurarea referendumului, ceea ce a stârnit reacții atât în Orientul Mijlociu, cât și dincolo de regiune.

Casa Albă le-a cerut vineri kurzilor să renunțe la referendumul lor „provocator” și „destabilizator”, reafirmând că această consultare ar constitui o piedică în calea luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

Ad

Exit mobile version