Hunter Biden i-a oferit consiliere juridică unui român acuzat de fraude imobiliare, într-un moment în care tatăl său promova reformele împotriva corupției din țară
În ultimul an al administrației Obama, un avocat american a călătorit în România pentru a se întâlni cu un om de afaceri acuzat de orchestrarea unei afaceri imobiliare marcate de corupție.
Omul de afaceri era Gabriel „Puiu” Popoviciu, un magnat român în domeniul imobiliar. Avocatul adus pentru a-l consilia a fost Hunter Biden, fiul vicepreședintelui de atunci Joe Biden, potrivit spuselor a două persoane familiare cu această chestiune.
Activitatea lui Hunter Biden pentru Popoviciu în 2016 nu a fost mediatizată la acea vreme, dar implicarea lui Joe Biden în România a fost cât se poate de publică. Vicepreședintele a fost una dintre vocile principale care au îndemnat guvernul să combată corupția.
Nu există dovezi că Hunter sau tatăl său ar fi acționat în mod incorect sau ar fi încălcat legile. Dar aranjamentul, spun specialiștii în etică guvernamentală, ridică îngrijorarea cu privire la faptul că Hunter Biden a fost folosit drept element de sprijin în efortul lui Popoviciu de a evita urmărirea penală.
„Nu știm cu cât a fost plătit [Hunter Biden] sau pentru ce a fost plătit, dar asta ridică întrebarea dacă acest individ român confruntat cu acuzații penale plătea de fapt pentru o legătură cu vicepreședintele american”, a spus Kathleen Clark, profesor de drept la Universitatea Washington, specializat în etică guvernamentală.
Activitatea lui Hunter Biden în străinătate – în principal în Ucraina și China – a devenit un subiect al campaniei prezidențiale prin eforturile lui Trump și ale avocatului său personal, Rudy Giuliani, de a descrie afacerile din străinătate (ale lui Biden) drept corupte. În iulie, Trump l-a îndemnat pe președintele ucrainean să lanseze o anchetă asupra lui Biden legată de activitatea fiului său pentru o companie de gaze din Ucraina, potrivit unei note de la Casa Albă privind apelul telefonic, care a declanșat ancheta de punere sub acuzare, aflată în curs, a Camerei.
Giuliani și Trump nu au furnizat nicio dovadă și nu a apărut nicio dovadă privind nereguli comise de Hunter sau de tatăl său.
Dar săptămâna trecută, Hunter Biden a anunțat că va demisiona din consiliul de administrație al unei companii de investiții chineze căreia i s-a alăturat în octombrie 2017. Și, într-un interviu pentru ABC News publicat marți, el a recunoscut că a dat dovadă de „o estimare greșită”, dar a negat orice lipsă de etică în ocuparea unei poziții în consiliul de administrație al companiei de gaze Burisma din Ucraina, într-un moment în care tatăl său conducea politica americană în țară.
Activitățile lui Hunter Biden legate de România au atras infinit mai puțină atenție.
Dosarul împotriva lui Popoviciu a fost demarat în 2005, când un om de afaceri a depus o plângere penală împotriva lui și a rectorului unei universități românești, cu privire la vânzarea unui teren de 550 de acri, lângă București, potrivit documentelor Curții Europene a Drepturilor Omului.
Omul de afaceri a susținut că Popoviciu a cumpărat terenul „la un preț mult mai mic decât valora de fapt”, se arată în documente. În plus, omul de afaceri a susținut că terenul nu era proprietatea Universității de Agronomie, ci era deținut de guvernul român, conform documentelor.
Procurorii români au refuzat inițial să investigheze, motivând lipsa probelor. Dar în iulie 2008, Direcția Națională Anticorupție a țării a preluat cazul.
Rectorul universității a fost acuzat, în martie 2009, de abuz în serviciu, iar Popoviciu a fost acuzat de „complicitate la abuz în serviciu”, arată documentele. Două luni mai târziu, Popoviciu a fost acuzat de dare de mită.
Popoviciu a fost condamnat în 2016, dar a făcut recurs. El a reunit o echipă juridică de înaltă calitate pentru a lupta contra condamnării, din care făcea parte și fostul director al FBI, Louis Freeh, potrivit unui comunicat al firmei Freeh.
În același an, Hunter Biden a călătorit în România pentru a-l consilia pe Popoviciu, potrivit relatărilor a două persoane familiare cu problema. The New York Times a fost primul ziar care a relatat despre implicarea tânărului Biden în cazul Popoviciu.
În momentul în care a fost adus, Hunter Biden lucra pentru firma de avocatură Boies Schiller Flexner LLP, unde era „consilier”. Firma nu a răspuns solicitării de comentarii.
România era deja un loc familiar pentru familia Biden. Un prieten apropiat și fost membru al echipei lui Joe Biden, Mark Gitenstein, a ocupat funcția de ambasador al SUA în România din august 2009 până în decembrie 2012. În martie 2012, fratele lui Hunter, Beau, a fost rugat să taie panglica la noua ambasadă a SUA din București.
Vicepreședintele Biden a vizitat România în 2014 și a ținut un discurs convingător împotriva corupției. „Corupția este un cancer, un cancer care devorează încrederea cetățeanului în democrație”, a spus el. „Corupția este doar o altă formă de tiranie”.
Nu este clar câtă asistență a oferit Hunter Biden în cazul lui Popoviciu. Cererea magnatului român din domeniul imobiliar de revocare a condamnării a eșuat în cele din urmă. El a fost condamnat la șapte ani de închisoare în august 2017, potrivit unui comunicat al firmei Freeh.
Polițiștii români s-au prezentat la domiciliul lui Popoviciu pentru a-l lua în custodie, pe 2 august, dar acesta nu a fost de găsit nicăieri și, în curând, a fost declarat fugar, potrivit site-ului de știri romania-insider.com.
Popoviciu a fost arestat la Londra, câteva zile mai târziu.
Freeh a continuat să lucreze în numele lui Popoviciu. Anul trecut, l-a cooptat pe Giuliani, prietenul său de multă vreme, pentru a-l ajuta în activitatea din România.
Angajarea lui Giuliani a creat ceea ce pare, în retrospectivă, un aranjament nepotrivit. Giuliani, care a fost cel mai înverșunat critic al activității lui Hunter Biden în Ucraina, lucra în aceeași tabără cu tânărul Biden în România.
În august 2018, Giuliani le-a adresat o scrisoare președintelui și prim-ministrului României, în care critica eforturile recente ale țării de a ține în frâu corupția ca fiind excesiv de agresive. Poziția lui Giuliani contrazicea astfel poziția SUA cu privire la eforturile anticorupție din România.
Abia câteva luni mai târziu, Giuliani a început să-l asalteze public pe Hunter Biden pentru activitatea sa din Ucraina și să susțină afirmația nefondată conform căreia tatăl lui a forțat înlăturarea unui procuror, pentru a pune capăt unei anchete contra companiei de gaze care îl angajase pe Hunter.
Luna trecută, Giuliani a indicat că intenționează să extindă linia de atac împotriva lui Hunter Biden.
„Nu am ajuns încă la România. Așteptați să ajungem la România”, a declarat Giuliani pentru moderatorul Fox News, Howard Kurtz.
Când NBC News i-a cerut lui Giuliani să explice afirmațiile sale despre Hunter Biden referitoare la România, el a dat un răspuns succint. „Știu doar zvonuri despre asta”, a spus Giuliani.
Popoviciu, care se află încă la Londra, luptă împotriva extrădării în România, potrivit oficialilor britanici. Avocatul său nu a răspuns unei solicitări de comentarii.
Robert Weissman, președintele Public Citizen, un grup nonprofit de monitorizare guvernamentală, a spus că „este greu de evitat concluzia” că Hunter Biden a obținut pozițiile în străinătate grație numelui său.
Dar Weissman a spus că pălește comportamentul său, în comparație cu cel al familiei Trump, care a fost acuzată că a folosit biroul președintelui pentru îmbogățire. Fiica președintelui, Ivanka Trump, de exemplu, a obținut venituri de aproape 4 milioane de dolari anul trecut din participația la hotelul familiei de lângă Casa Albă.
„Problemele ridicate de Hunter Biden sunt mai puțin corozive decât neregulile cotidiene comise de Donald Trump și de copiii săi, inclusiv interacțiunile sale cu guvernele străine și fluxurile de venituri din străinătate”, a spus Weissman.
Avocatul lui Hunter Biden, George Mesires, nu a răspuns la o cerere de comentarii, atunci când a fost întrebat despre activitatea clientului său în România. În interviul de la ABC News, Hunter Biden a susținut că va evita să lucreze pentru companii cu capital străin dacă tatăl său va deveni președinte și va respecta orice alte reguli de etică impuse de o administrație Biden.
Într-o declarație pentru NBC News, un purtător de cuvânt al campaniei lui Joe Biden nu a abordat tranzacțiile lui Hunter Biden în străinătate, dar a descris atacurile lui Trump ca pe un act de disperare.
„Donald Trump este îngrozit de confruntarea cu Joe Biden„, a spus purtătorul de cuvânt Andrew Bates.
„În spatele ușilor închise, el a încercat să intimideze Ucraina pentru a minți despre vicepreședinte. După ce a fost prins, a implorat în mod public Ucraina și China să-i salveze campania intrată în derivă„, a spus Bates.” Între timp, Organizația Trump se hrănește ca un parazit din dolarii plătiți în taxe de americani, iar recent s-a relatat că asociații lui Rudy Giuliani au încercat să profite de pe urma călătoriilor dubioase efectuate în Ucraina în căutare de „fapte relevante” alternative.
Autor: Laura Strickler, Rich Schapiro, NBC NEWS