Home Analize Nr 3 la Vatican, inculpat pentru pedofilie

Nr 3 la Vatican, inculpat pentru pedofilie

0

Vaticanul, din nou zdruncinat de un scandal de pedofilie. Cardinalul George Pell este numărul 3 al Bisericii catolice şi ocupă postul de ministru de finanţe al Vaticanului. El a fost inculpat în Australia unde este acuzat de multiple agresiuni sexuale şi cel puţin un viol asupra unor copii, transmite RFI.

Inculparea lui George Pell de justiţia din ţara sa de origine, Australia, este o lovitură grea pentru Papa Francisc. În mod regulat, Sfântul-Scaun este acuzat că nu e destul de sever în cazurile de pedofilie iar afacerea Pell confirmă aceste acuzaţii de ne-cooperare a Vaticanului. Pell a fost într-adevăr acuzat încă din 2002 de abuzuri sexuale pentru fapte presupuse vechi. El a fost însă dezvinovăţit în cele din urmă, iar în 2014 a fost chemat la Vatican ca să întreprindă o serie de reforme economice inedite.

Potrivit presei australiene, Pell este acum ţinta a cel puţin trei plângeri pentru crime sexuale din care una este pentru viol. Printre victime se numără doi bărbaţi, acum în vârstă de 40 de ani, care ar fi fost abuzaţi de Pell în anii ’70 în timpul unor jocuri într-o piscină din Melbourne. Pell a negat dintotdeauna aceste acuzaţii afirmând că este victima unei vânători de vrăjitoare orchestrată de presa australiană. Până acum el a gestionat criza de la Roma, refuzând să meargă anul trecut în Australia ca să fie interogat de poliţie. Inculparea sa i-a schimbat însă atitudinea. El s-a arătat ofensiv şi gata să plece acasă ca « să-şi spele numele ». Papa Francisc i-a acordat deci un concediu din care s-ar putea să nu mai revină.

Într-adevăr, prelatul australian în vârstă de 76 de ani s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată la Vatican întrucât mandatul său se va termina curând. De aceea se pare că Papa Francisc a decis să nu-i ceară demisia, o formă de laxism care i se reproşează acum Suveranului Pontif. O eventuală condamnare criminală a cardinalului Pell pentru abuzuri sexuale ar fi fără precedent.

Ad

Exit mobile version