Nr.2 în Cancelaria lui Zelenski susține că europenii i-au păcălit încă o dată pe ucrainieni cu sceneta din Parlamentul European

Igor Jovkva, șeful adjunct al cancelariei prezidenţiale ucrainene, nu s-a arătat foarte mulțumit de rezoluția Parlamentului European cu privire la Ucraina – scrie, miercuri, agenţia ucrainiană UNIAN, menţionând că un mesaj în acest sens a fost postat pe contul de Facebook al oficialului.

„Discursul rostit, ieri (marţi, n.r.), de Volodimir Zelenski (preşedintele ucrainean, n.r.), la reuniunea de urgență a Parlamentului European privind războiul împotriva Ucrainei a făcut o impresie uluitoare în Europa. Acest discurs a avut loc a doua zi după ce președintele a depus cererea de aderare la UE. M-am întrebat dacă s-au trezit, în sfârșit, și au început să acţioneze. Cu toate acestea, rezoluția PE, care a fost aprobată în urma audierilor, nu a confirmat această presupunere, deoarece a devenit o disonanță absolută față de discursul președintelui” – a remarcat Jovkva.

„Cu siguranță, asta nu înseamnă acordarea statutului de țară candidată la UE, așa cum credeau mulți ieri (marţi, n.r.). Parlamentul European pur și simplu nu are astfel de competențe. Dar ceea ce ar fi putut și ar fi trebuit să facă a fost să adopte instrumente politice îndrăznețe în condițiile actuale de război, de care ar trebui să ia act toate instituțiile UE și ale statelor membre. Din păcate, prevederile actuale ale rezoluției nu conţin astfel de instrumente” – a subliniat Jovkva.

UNIAN aminteşte că, pe 1 martie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere acordarea de statut de țară candidată pentru Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Articole relationate

    Categorii populare