Home Analize Nr.2 din UDMR se retrage

Nr.2 din UDMR se retrage

0

Bálint Porcsalmi a anunţat că părăseşte funcţia de preşedinte executiv al UDMR. Politicianul şi-a anunţat decizia pe pagina de socializare a UDMR, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Acesta a scris că, în 2017 a preluat funcţia de preşedinte
executiv pentru o perioadă de doi ani, dar, după alegerile
europarlamentare, la solicitarea preşedintelui Hunor Kelemen, a
continuat să mai lucreze.

“Atunci am convenit ca, după alegerile parlamentare din 2020,
să îmi suspend această activitate. Astfel, pe lângă atribuţiile
mele de preşedinte executiv, am gestionat şi campania electorală
prezidenţială de anul trecut, apoi campaniile pentru alegerile
locale şi cele parlamentare din acest an. La data de 6 decembrie,
misiunea mea s-a încheiat: potrivit planurilor mele, după
negocierile pentru formarea guvernului, îmi voi preda mandatul de
preşedinte executiv”, a postat politicianul.

Bálint Porcsalmi, care anterior a lucrat ca expert în campanii,
a făcut referire şi la faptul că UDMR a traversat doi ani grei, cu
patru alegeri reuşite, şi le transmite mulţumiri tuturor celor care
au luptat alături de el în această perioadă.

“Mulţumesc Uniunii pentru încredere şi pentru oportunitate.
Sunt mândru de colaboratorii mei, precum şi de rezultatele obţinute
împreună. Hai, UDMR!”, a scris, în finalul mesajului.

Bálint Porcsalmi a fost preşedintele executiv al UDMR începând
din ianuarie 2017. La alegerea sa, Hunor Kelemen a subliniat că
acesta a lucrat nu numai în Transilvania, în spaţiul politic
românesc, ci a lucrat şi consultant, respectiv formator pentru zeci
de partide, politicieni şi candidaţi în multe ţări din Europa
Centrală şi de Est, precum şi din Africa şi Asia.

Porcsalmi, de profesie politolog, a ocupat, din anul 2001,
diferite funcţii în UDMR: în perioada 2005-2007 a fost şeful de
cabinet al lui Zsolt Nagy, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei
informaţiei, în 2007, a fost secretar de stat în Ministerul
Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, apoi şeful de
cabinet al lui Hunor Kelemen, ministrul culturii. După aceasta, în
calitate de trainer, a ţinut prelegeri şi instruiri privind
comunicarea politică şi organizarea de campanii în cadrul
International Republican Institute.

Ad

Exit mobile version