De curând, primarul Soós Zoltán s-a deplasat la Budapesta, după cum susține la invitația vicepreședintelui Parlamentului Ungariei. Potrivit informării oficiale a edilului din Târgu-Mureș, cea mai importantă întâlnire a avut-o cu Semjén Zsolt, vicepremier al Ungariei, conform imaginii alăturare (preluate din Cotidianul „Zi de zi”), scrie pe facebook președintele executiv al PMP, Marius Pașcan.
CE MAI AFIRMĂ MARIUS PAȘCAN:
Soós Zoltán susține că „în cadrul întâlnirilor avute, am arătat că alegerea mea ca primar al Târgu-Mureșului a pus capăt unei perioade politice lungi care a alimentat și a exploatat conflictele etnice, din nou și din nou”.
Imaginea alăturată cu privire la această vizită a „reconcilierii”, care promovează o dată în plus, chiar de la Budapesta, segregaționismul, separatismul și autonomia teritorială pe criterii etnice, consider că este cât se poate de relevantă și grăitoare în acest sens. Astfel, conform propriului slogan electoral, noul primar târgumureșean instruit la Budapesta „schimbă placa”, probabil cu însemnele așa-zisului „Ținut Secuiesc”.