Home Analize Noul ministru de finanţe al Estoniei, adeptul supremației rasei albe

Noul ministru de finanţe al Estoniei, adeptul supremației rasei albe

0

Cunoscut mai degrabă pentru declaraţiile sale controversate, percepute uneori ca fiind rasiste, decât pentru ideile lui în materie de economie, noul ministru de finanţe al Estoniei, Martin Helme, ar urma să participe joi la prima sa reuniune a Eurogrup la Bruxelles, informează AFP.

Acest istoric de 43 de ani a suscitat indignarea după ce, atunci când a depus jurământul în aprilie, a făcut un gest care, însemnând pur şi simplu „OK”, este de asemenea semnul ralierii la adepţii supremaţiei rasei albe. El a şocat, de asemenea, publicul atunci când a declarat în 2013 la televiziunea din Tallinn că „ar trebui să existe o regulă clară în ceea ce priveşte politica de imigraţie: dacă sunt negri, să li se arate uşa”. „Vreau ca Estonia să fie o ţară albă”, a spus el.

Martin Helme este numărul doi al partidului eurosceptic EKRE, fondat în 2012 de tatăl său Mart Helme, care continuă să-l conducă. EKRE şi-a triplat practic numărul de deputaţi în urma alegerilor legislative din martie, clasându-se pe locul trei după două partide tradiţionale în Estonia, Reforma (liberal) şi Centru (centru-stânga).

Succesul i se datorează în mare parte sentimentelor locuitorilor din zonele rurale, care se consideră abandonaţi după anii de austeritate impuşi de Centru şi Reforma, potrivit analiştilor estonieni.

Primul partid de extremă dreapta care face parte din guvern, EKRE a obţinut cinci posturi de miniştri, printre care cel de finanţe şi de interne, în cadrul executivului tripartit condus de Juri Ratas (Centru).

Helme s-a opus vehement aderării ţării sale la zona euro, devenită efectivă în 2011.

Ad

Exit mobile version