Noul Grup Trocadero

Un premier, un europarlamentar şi un reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional sunt funcţiile obţinute de analiştii economici care au făcut parte în trecut din Grupul de Economie Aplicată (GEA), o organizaţie care îl are printre fondatori pe economistul Daniel Dăianu, fost membru în consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României şi preşedinte al Consiliului Fiscal, la momentul de faţă. A fost GEA versiunea mai nouă a celebrului Club de la Trocadero din Piaţa Universităţii, unde se adunau la dezbateri economiştii de la Institutul de Economie Mondială (printre care şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu) înainte de ‘89?, scrie Ziarul Financiar.

CE MAI SUSTINE ZIARUL FINANCIAR:

„GEA este o organizaţie nonguvernamentală independentă şi apo­litică fondată în 2004. GEA doreşte să contribuie la dezvoltarea economică din perioada de tranziţie pe care o traversează România prin agregarea experienţei unor tineri, dar deja profesionişti economişti. GEA este o organizaţie nonguvernamentală tânără şi ambiţioasă, care valorifică potenţialul şi experienţa acumulată de noua generaţie de economişti români, mai ales a celor care au studiat în străinătate la universităţi de prestigiu“, potrivit datelor publicate pe site-ul organizaţiei în anul 2005.

Membri fondatori ai GEA au fost nouă tineri economişti „plus Societatea Română de Economie- SOREC“, o asociaţie fondată în 1992, al cărei preşedinte era Daniel Dăianu.

În lista celor nouă economişti fondatori ai GEA apar: Dragoş Pîslaru (actual europarlamentar), Liviu Voinea (actualul reprezentant al României la FMI), Valentin Cojanu, Cătălin Păuna (economist la Banca Mondială), Bianca Păuna, Laurian Lungu (macro­economist, cofondator al Consilium Policy Advisors Group), Irina Bălteanu, Amalia Fugaru şi Ella Kallai (economist-şef, Alpha Bank). În categoria cercetătorilor asociaţi erau menţionaţi actualul premier Florin Cîţu şi Raluca Mitrea.

Premierul Florin Cîţu, euro­parlamentarul Dragoş Pîslaru şi Liviu Voinea, actualul reprezentant al României la FMI, alături de Daniel Dăianu sunt cei mai cunoscuţi membri ai GEA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare