spot_img
1.3 C
București
joi, decembrie 26, 2024
AcasăAnalizeNoua Secţie de cardiologie a Spitalului Judeţean Târgovişte, inaugurată în prezenţa premierului

Noua Secţie de cardiologie a Spitalului Judeţean Târgovişte, inaugurată în prezenţa premierului

-

Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean Târgovişte a fost modernizată, extinsă şi dotată cu angiograf, iar, luni, la inaugurare au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

- Reclama -

„Patologia cardio-vasculară este cea mai importantă din punctul de vedere al morbidităţii şi mortalităţii şi trebuie să ai la dispoziţie două elemente: în primul rând, echipamente performante şi personal calificat (…). Am discutat şi cu managerul şi cu medicul şef de secţie care face această activitate de cardiologie intervenţională să vedem cum să îmbunătăţim calitativ şi cantitativ resursa umană, astfel încât acest centru să poată să funcţioneze permanent, indiferent de oră, pentru că, până la urmă, când faci infarct, nu există oră programată şi trebuie să asiguri asistenţa medicală în termen cel mai scurt, pe toată durata zilei. Şi am avut o idee, şi cred că o putem pune în aplicare în perioada imediat următoare, cred că Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ poate să deschidă şi aici o facultate de asistenţi medicali şi de moaşe”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

- Advertisement -

Valoarea totală investită de Consiliul Judeţean Dâmboviţa în Secţia de cardiologie – achiziţie aparat angiograf şi lucrări de extindere şi modernizare ale acesteia – se ridică la 4,1 milioane de euro. O parte din banii necesari achiziţiei aparatului angiograf, 500.000 de euro, au fost asiguraţi de la bugetul de stat.

„Numai în ultima lună au fost transferaţi la Bucureşti peste 200 de pacienţi din judeţul Dâmboviţa şi putem salva cel puţin 200 de dâmboviţeni cu acest aparat pe care astăzi îl inaugurăm în Spitalul Judeţean Târgovişte. Nu vorbim doar de această secţie (…), vorbim şi de un ambulatoriu nou, în maxim 30 de zile vom inaugura o clădire nouă a ambulatoriului, cu o valoare de peste 20 de milioane de lei, finanţat prin Programul Operaţional Regional şi cu cofinanţare de la Consiliul Judeţean, vorbim de modernizarea şi extinderea Secţiei UPU; aici avem o mică întârziere din partea unui constructor neserios. (…) Prin CNI vom construi în curtea spitalului o parcare nouă cu 320 de locuri”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

- Advertisement -

Acesta a adăugat că mai sunt investiţii în programul Consiliului Judeţean Dâmboviţa ce vizează Spitalul Judeţean Târgovişte: modernizarea şi reabilitarea clădirii Spitalului de Boli Infecţioase din Târgovişte, modernizarea şi reabilitarea Secţiei de pediatrie de la Gura Ocniţei, a serviciului de ambulanţă, achiziţionarea de materiale medicale pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale în spital, un proiect de digitalizare, precum şi reabilitarea pavilionului administrativ. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img