Home Armata Nou scandal diplomatic între România și Rusia/ MOSCOVA: Sacrilegiu

Nou scandal diplomatic între România și Rusia/ MOSCOVA: Sacrilegiu

0

Ministerul de Externe al Rusiei şi-a exprimat speranţa că Guvernul României nu va permite rescrierea istoriei bazate pe sprijinul militar-memorial bilateral, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, comentând dorinţa autorităţilor române de a redenumi Parcul Tolbuhin din Bucureşti, transmite agenția rusă de presă TASS.

„Sperăm că va prevala nu ideea de sacrilegiu, ci memoria a mii de soldaţi sovietici, care şi-au dat viaţa pentru eliberarea acestei ţări de fascism în urmă cu peste 70 de ani. Sperăm că autorităţile României nu vor permite încercări de rescriere a istoriei în contextul interesului reciproc de continuare a cooperării militare memoriale fructuoase” – a declarat Zaharova.

„Consider important să subliniez că, autorităţile ruse în colaborare cu oficiali de la Bucureşti au ridicat două obiective comemorative dedicate soldaţilor români, care şi-au pierdut viaţa în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, dar şi în perioada postbelică: primul, în luna octombrie 2015, în localitatea Rossoşka din regiunea Volgograd, iar cel de-al doilea în luna mai, anul curent, în localitatea Novoşahtinsk din regiunea Rostov” – a subliniat diplomatul rus.

Maria Zaharova a amintit, de asemenea, că, din mâna mareşalului Fiodor Tolbuhin – comandantul trupelor sudice ale Armatei Sovietice, regele Mihai I a primit ordinul „Victoriei” numărul 16, devenind astfel unul din cei cinci cavaleri străini ai acestei înalte distincţii.

Menţionăm că, în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Fiodor Tolbuhin a condus trupele sudice, iar apoi Frontul 3 Ucrainean. Comandantul militar a participat bătălia de la Stalingrad şi a eliberat România, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria și Austria. Tolbukhin a fost decorat post-mortem cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice. De asemenea, în anul 1960, în cinstea mareșalului la Moscova a fost ridicat un monument.

Ad

Exit mobile version