NOU PROIECT DE INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ, FINALIZAT CU SUCCES DE CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI!

Marți a avut loc conferința de final pentru proiectul ”Fluidizarea traficului în zona transfrontalieră a Dunării”, finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România – Bulgaria, în cadrul căruia, au fost reabilitați/modernizați 27,819 km ai DJ 607A – Centura ocolitoare Drobeta Turnu Severin – Cerneți – Valea Copcii – Husnicioara – Peri – Prunișor (E70 – TEN-T)”.

Proiectul a fost implementat de Consiliul Județean Mehedinți, în colaborare cu Biroul de Cooperare Transfrontalieră Călărași, în parteneriat cu Primăria Dolna Mitropolia din Bulgaria, la conferință participând directorul executiv a BRCT Călărași, Nicoleta Mincu și reprezentanții administrației bulgare.

Peste 20 de kilometri din drumul modernizat/reabilitat reprezintă lungimea aferentă tronsoanelor de drum existente, iar 6,7 kilometri reprezintă varianta ocolitoare pentru porțiunea prăbușită în urma alunecărilor de teren din anul 2016.

Totodată, în cadrul proiectului s-a amenajat trecerea la nivel cu calea ferată în localitatea Cerneți,s-au realizat 97 legături cu drumurile laterale, zid de spijin în comuna Șimian, acolo unde structura drumului a necesitat acest lucru, dispozitive de scurgere a apelor, 123 accese la proprietăți (Simian- 32 buc; Husnicioara – 81 buc; Prunisor – 10 buc.).

Semnalizarea rutieră este bine realizată pentru a se asigura un trafic în condiții foarte bune atât ziua, cât și pe timpul nopții și au fost montate 523 indicatoare rutiere.

“Este unul dintre cele mai importante proiecte implementate de Consiliul Județean Mehedinți, un proiect deloc ușor și mă bucur că am reușit să îl ducem la bun sfârșit! Contribuim astfel, în continuare, la creșterea gradului de siguranță în trafic pe drumurile județene. Îi mulțumesc doamnei director executiv a BRCT Călărași, Nicoleta Mincu, pentru participarea la conferința de astăzi și pentru sprijinul acordat pe parcursul întregului proiect! Mulțumesc echipei de implementare a proiectului, din cadrul Consiliului Județean și asocierii de firme care a executat lucrarea, pentru că drumul este bine realizat și răspunde exigențelor din domeniu!

Proiectul a fost unul foarte important pentru Consiliul Județean Mehedinți, am contribuit cu resurse substanțiale pentru implementarea lui, pentru ca oamenii din această zonă să poată circula în condiții foarte bune ceea ce se poate întâmpla acum.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Valoarea contractului de finanțare este de 9.228.672,76 euro, 5.058.051,76 euro fiind fonduri europene, iar 4.170.621,00 euro, contribuția Consiliului Județean Mehedinți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare