Iohannis face ciocu mic în fața Austriei

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că singura cale în a rezolva problema aderării României la Schengen este diplomaţia. „Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice”, a adăugat şeful statului, miercuri la Bruxelles.

„Săptămâna trecută miniştrii de Interne nu au reuşit să aprobe intrarea României şi Bulgarie în Schengen. Acum se pune problema cum continuăm. Noi românii dorim să fim în spaţiul Schengen. Rămâne un obiectiv naţional şi rămâne un obiectiv pentru mine în perioada următoare. Să vedem care suntt problemele şi piedicile care trebuie înlăturare. Avem două probleme – atitudinea Austriei care e rezervată. Acum a votat nu, dar recent cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă de fapt o amânare, nu un nu definitiv. E o nuanţare a poziţiei. Acest vot a fost valabil şi pentru România şi Bulgaria. Votul Olandei a fost mixt pentru România a fost un da, pentru Bulgaria a fost un jumătate nu. Ştiu chiar de la premierul Olandei că nu a fost un nu definitiv pentru BUlgaria. E dorinţa unei amânări”, a completat Iohannis.

Acesta a mai spus că doar prin diplomaţie poate fi tratată această problemă, nu prin boicotarea Austriei.

„Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie – cu diplomaţie. Orice altceva, după părerea mea e exclus. Am auzit nenumărate opinii şi sfaturi. Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice. Nu aşa se tratează astfel de probleme. E evident că până aici s-au făcut paşi importanţi. De când avem un Guvern stabil am reuşit să convingem Olanda că România merită să intre în Schengen. Am convins Suedia, care a fost foarte reticentă după schimbarea de Guvern. Am reuşit să o convingem că merităm să intrăm, repet pe merit, nu pe milă. A fost ridicat MCV şi astfel a fost eliminată probabil cea mai importantă piedică politică în calea integrării în Schengen”, a mai precizat şeful statului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare